„Cred că trebuie să discutăm foarte mult despre cauzele pentru care oamenii apelează la medicamente din surse nesigure. O să fie o chestie legată de accesibilitate, uşurinţă, dar mai degrabă cred că e o cauză de natură economică, cumpărăm nişte medicamente ieftine care au exact acelaşi efect, probabil că ăsta este gândul multora, atunci când cumpără, mai ales de pe internet, medicamente care nu sunt supuse unui control ca să vedem dacă sunt sau nu falsificate, şi cumpără, în cel mai bun caz, talc presat şi colorat în diverse forme, la un preţ avantajos, este adevărat, pentru medicament, dar un preţ foarte mare pentru talcul presat”, a declarat Alexandru Rafila, la conferinţa de presă „Siguranţa pacientului prin siguranţa medicamentului”, organizată de Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România şi Organizaţia de Serializare a Medicamentelor din România.
Potrivit ministrului, acest lucru nu afectează doar sănătatea oamenilor ci şi piaţa industriei farmaceutice.
„Asta este realitatea, care afectează, cred, nu numai sănătatea oamenilor care, în loc să folosească o substanţă care are un efect terapeutic dovedit, folosesc ceva despre care nu cunosc din ceea ce priveşte compoziţia, aşa cum nu cunosc nici din ceea ce priveşte provenienţa, de o parte, şi cred că afectează şi piaţa industriei farmaceutice, care nu vinde medicamentele pentru care sunt asumate reguli de producţie stricte, pentru care se plătesc taxe, şi lucrul ăsta are un impact foarte serios asupra sănătăţii publice în general şi, nu în ultimul rând, asupra industriei”, a mai spus ministrul Rafila.
Ministrul sănătăţii este de părere că informarea şi educarea cetăţenilor sunt esenţiale pentru diminuarea acestui fenomen tot mai răspândit.