Aviz favorabil pentru bugetele Ministerului Dezvoltării Regionale, SGG şi AEP

Comisiile reunite pentru administraţie publică ale celor două Camere ale Parlamentului au avizat favorabil în unanimitate, cu amendamente, bugetele pe 2016 ale Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Secretariatului General al Guvernului şi Autorităţii Electorale Permanente.

Urmărește
147 afișări
Imaginea articolului Aviz favorabil pentru bugetele Ministerului Dezvoltării Regionale, SGG şi AEP

Aviz favorabil pentru bugetele Ministerului Dezvoltării Regionale, SGG şi AEP (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)

Comisiile reunite pentru administraţie publică şi organizare teritorială din Senat şi Camera Deputaţilor au avizat favorabil, vineri, cu unanimitate de voturi, bugetul pe 2016 al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Secretariatului General al Guvernului (SGG) şi Autorităţii Electorale Permanente (AEP).

Audierile au început cu ministrul Dezvoltării Regionale, Vasile Dâncu, care a explicat motivele pentru care bugetul pentru 2016 al ministerului pe care îl conduce va fi mai mic comparativ cu cel din acest an.

"În anul 2016 bugetul ministerului nostru este în sumă totală de 5,6 miliarde lei din care 5,4 miliarde lei de la bugetul de stat, diferenţa provenind din venituri proprii - cota de la ISC. Bugetul 2016 este mai mic faţă de bugetul din 2015, fiind în procent de 78 la sută din bugetul anului 2015. Cauzele sunt următoare: în primul rând cea mai mare scădere este una obiectivă şi este legată de fondurile europene, unde avem doar 47 la sută din cei 1,8 miliarde de lei pe care i-am avut în 2015, acum avem cu un miliard mai puţin - 0,8 miliarde - în 2016, dar justificarea este faptul că 2015 este un an de final de program, iar 2016 este început de program 2014-2020, neavând nici măcar contracte de finanţare şi atunci nu avem pentru ce să imobilizăm o sumă foarte mare, de aceea cea mai mare scădere este în această zonă. Un al doilea palier al scăderii (...) finanţarea în 2016 al programului de contrucţii de locuinţe prin ANL, am avut 123 milioane lei, acum reprezintă un procent de 70 la sută faţă de alocarea din 2015. În 2016 nu se mai achiziţionează microbuze şcolare, întrucât din bugetul anului 2015 în sumă de 211 milioane de lei au fost achiziţionate 1500 de microbuze care au fost transferate la unităţile adminsitrativ teritoriale. Acestea sunt cele trei cauze care în mod obiectiv arătă scăderea bugetului pe 2016 în comparaţie cu 2015", a declarat Dâncu la audieri.

Preşedintele de şedinţă, Paul Victor Dobre, a anunţat că la bugetul MDRAP au fost depuse 55 de amendamente şi alte peste 20 la diverse anexe al legii proiectului de buget, toate urmând a fi transmise Comisiilor reunite de buget-finanţe.

La Secretariatul General al Guvernului, bugetul pentru 2016 este de 832.791.000 de lei, în scădere faţă de cel pe 2015, potrivit proiectului de buget pe anul viitor publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.

"În structura de buget pe 2016 avem o dimnuare cu 17 la sută faţă de execuţia bugetară pe anul 2015, respectiv 177 de mii de lei. Ceea ce avem prevăzut în buget este în regulă şi sunt suficenţi bani astfel încât să-şi asigure absolut tot ce e nevoie. De asemenea, în elaborarea bugetului s-au avut în vedere principiile consacrate, sigur din legea 500, respectiv principiul universabilităţii bugetare, principiul unităţii bugetare, principiul realităţii bugetare şi principiul echilibrului bugetar", a declarat la audieri secretarul general al Guvernului, Sorin Chelmu, precizând că s-a urmărit creşterea eficienţei activităţii SGG, eficientizarea comunicării interne şi externe, îmbunătăţirea procedurii de luare a deciziilor, dezvoltarea unui mecanism integrat de coordonare a procesului de planificare şi elaborarea politicilor publice şi întârirea capacităţii instituţionale a Guvernului.

La capitolul Cheltuieli de personal bugetul pe 2016 al SGG prevede suma de 233.709.000 de lei, în creştere cu 22,10% faţă de 2015.

Bugetul pe 2016 pentru AEP este de 79.316.000 lei, faţă de 35.666.000 lei în 2015, potrivit proiectului de buget pe anul viitor. Vicepreşedinetele Autorităţii Electorale Permanente, Florin Mituleţu, a spus la audierile din comisiile reunite pentru administraţie publică că se justifică o creştere a bugetului pe 2016, dat fiind faptul că anul viitor este an electoral.

"Se justifică cu adevărat diferenţa de buget faţă de acest an şi faţă de anul anterior, în conformitate cu actele normative adoptate în acest an şi cu modificarea cadrului legal din finanţarea partidelor, se justifică creşterea bugetară, deoarece în legislaţia anterioară nu prevedeam toate sumele încă de la începutul anului în an electoral, ori de această dată trebuie să le prevedem de la începutul anului. Sumele sunt necesare pentru dezvoltarea registrului electoral pentru românii din străinătate pentru votul prin corespondenţă, finanţarea partidelor prevede rambursarea cheltuielilor ulterior campanilor electorale. Avem decontarea subvenţiilor pentru partidele care îndeplinesc criteriile de subvenţie pe legea 334", a arătat Florin Mituleţu.

Bugetele celor trei ordonatori principali de credite au fost adoptate cu unanimitate de voturi.

 

 

 

 

 

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici