- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (18.02.2019, 17:46)
- Ana Petrescu
Avocatul Poporului cere informări de la ÎCCJ şi CSM privind alcătuirea completurilor de trei judecători
Avocatul Poporului a transmis două solicitări către ÎCCJ şi CSM pentru ca acestra să transmită informaţii despre reglementările succesive şi modalitatea de alcătuire a completurilor de trei judecători, a celor „specializate”, precum şi a completurilor penale, civile şi de contencios administrativ.
Urmărește
483 afișări
Avocatul Poporului a cerut, luni, informări de la ÎCCJ şi CSM pe alcătuirea completurilor de 3
„Avocatul Poporului a înaintat adrese către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii, prin care solicită, în esenţă, informaţii cu privire la reglementările succesive şi modalitatea de alcătuire a completurilor de 3 judecători, a celor „specializate”, precum şi a completurilor penale, civile şi de contencios administrativ, de la instanţa supremă şi de la celelalte instanţe. De asemenea, Avocatul Poporului a cerut celor două instituţii şi punctul de vedere referitor la constituţionalitatea reglementărilor în materie (dispoziţiile legale, Regulementul de organizare şi funcţionare administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea plenului Consiliului Superior al Magistraturii, înainte şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2013, şi altele) din perspectiva considerentelor Deciziei nr. 685/2018 a CCR”, precizează reprezentanţii instituţiei, într-un comunicat de presă remis, luni, MEDIAFAX.
„Adresele au fost trimise după ce Avocatul Poporului a fost sesizat, printr-o serie de petiţii, cu solicitarea de a analiza posibilitatea ridicării unei excepţii de neconstituţionalitate asupra dispoziţiilor art. 19 alin. (3) şi art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi a celorlalte reglementări în materie, precum şi cu examinarea constituţionalităţii modului de constituire a completelor de judecată, din perspectiva considerentelor Deciziei nr. 685/2018 a Curţii Constituţionale a României”, completează sursa citată.
Solicitarea Avocatului Poporului vine în contextul în care Victor Ciorbea a anunţat, sâmbătă, că a primit mai mult plângeri în legătură cu neconstituţionalitatea formării completurilor de 3 judecători şi a solicitat lămuriri de la ÎCCJ şi CSM. Acesta a precizat că în baza răspunsurilor şi analizei va decide dacă e cazul să sesizeze CCR.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Senat: Pensia specială a funcţionarului public parlamentar, actualizată cu majorarea salariului
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:12
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1075. Ucraina şi Rusia se acuză reciproc pentru un atac mortal asupra unui internat din regiunea Kursk / Zelenski condamnă presupusul atac rusesc în regiunea Kursk: „Au ucis sirieni în acelaşi mod” / Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este cea mai „ieftină” garanţie de securitate şi o „victorie” pentru Trump
-
astăzi, 12:05
Nu putem avea un preşedinte care se crede Mesia - Bogdan Ivan la Congresul PSD