Prima pagină » Politic » Igaș: Corupția nu s-a inventat în România și Bulgaria

Igaș: Corupția nu s-a inventat în România și Bulgaria

Ministrul Administrației și Internelor, Traian Igaș, a declarat, marți, la Sofia, că nu România și Bulgaria au inventat corupția, iar acest fenomen, precum și cel al evaziunii fiscale, nu există doar în aceste două state.
14 iun. 2011, 15:48, Politic

Ministrul Igaș a făcut aceste declarații în încheierea conferinței internaționale de la Sofia, după declarațiile ambasadorului Franței în Bulgaria.

Igaș a precizat că „atunci când judecăm pe cineva trebuie să respectăm ceea ce face”, demnitarul român subliniind că România și Bulgaria nu sunt singurele țări care se confruntă cu evaziunea fiscală și corupția.

„Vreau să plecăm de aici cu sentimentul că am făcut ceea ce trebuia să facem și suntem dispuși la aceleași sacrificii în continuare. Partenerii europeni trebuie să înțeleagă acest lucru”, a spus Traian Igaș.

Acesta a amintit că aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen nu este o favoare pentru aceste două state, ci o obligație asumată în momentul aderării la UE.

„Suntem responsabili și vom fi responsabili pe mai departe. Am încredere că într-un final, și anume în septembrie, se va lua o decizie pe măsura eforturilor depuse de noi”, a conchis Igaș.

(Corespondenţă de la trimisul MEDIAFAX la Sofia, Ioana Burtea)