- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Baconschi, după întâlnirea cu Griscenko: Căutăm o armonizare a abordărilor în privinţa minorităţilor
Ministrul de Externe Teodor Baconschi a declarat, după o întâlnire cu omologul ucrainean, că România caută o armonizare a abordărilor în privinţa drepturilor specifice minorităţilor naţionale, adăugând că subiectele legate de acest aspect vor fi abordate în cadrul Comisiei mixte interguvernamentale.
"Am avut un dialog deschis cu privire la problematica minorităţilor naţionale. Căutăm o armonizare a abordărilor în privinţa drepturilor specifice cetăţenilor ucraineni din România şi totodată a cetăţenilor români de etnie ucraineană. Ne interesează ca cele două minorităţi să se bucure de drepturi europene, la aceleaşi standarde şi discutăm fără prejudecăţi despre cum putem să îmbunătăţim situaţia lor", a declarat, miercuri, ministrul Teodor Baconschi, referindu-se la cetăţenii ucraineni din România şi la cetăţenii de origine română din Ucraina.
Ministrul a mai spus că România doreşte ca "în cadrul Comisiei mixte interguvernamentale pe minorităţi să fie abordate în mod transparent şi cu toată voinţa de a rezolva orice problemă chestiunile legate de drepturile celor două minorităţi".
La rândul său, ministrul de Externe ucrainean, Konstantin Griscenko, a subliniat interesul părţii ucrainene legat de minorităţile naţionale.
"Bineînţeles că am acordat o atenţie deosebită problematicii legate de minorităţile naţionale şi problemei liberei circulaţii a cetăţenilor ambelor ţări peste frontiera comună şi de problematica aspiraţiilor europene ale Ucrainei", a spus el.
Ministrul ucrainean a mulţumit "Guvernului României pentru participarea la evenimentele care s-au desfăşurat la Kiev, consacrate celor 25 de ani de la tragedia de la Cernobîl". De asemenea, el a mulţumit Guvernului României pentru "aportul financiar acordat pentru realizarea proiectelor de la Cernobîl".
La rândul său, Teodor Baconschi a spus că "România sprijină parcursul european al Ucrainei şi va acţiona ca un partener constructiv în obţinerea unor progrese în ceea ce priveşte liberalizarea vizelor, regimului de vize pentru cetăţenii ucraineni".
"Încurajăm Ucraina în acest proces şi ne simţim parteneri", a spus ministrul român de Externe.
Teodor Baconschi a mai spus că a avut "un schimb de opinii foarte fructuoase şi pe cooperarea regională, cu precădere în zona Mării Negre, în cadrul OCEMN şi în ceea ce priveşte Strategia UE pentru regiunea Dunării".
"Am abordat şi chestiuni de securitate privitoare la evoluţiile actuale din domeniu, incluzând conflictele îngheţate şi Transnistria, precum şi securitatea energetică, am convenit o coordonare politică mai strictă pe aceste chestiuni", a mai spus ministrul Baconschi.
Totodată, Baconschi i-a mulţumit ministrului Grişcenko pentru deschiderea arătată eventualei evacuări a unor cetăţeni români din Libia după ce România a suspendat activitatea Ambasadei de la Tripoli.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Trump cere Curții Supreme din SUA să suspende legea ce ar interzice TikTok-ul
-
Hackerii au compromis o extensie Chrome folosită de sute de mii de utilizatori: datele furate includ parole şi sesiuni autentificate
-
Casa Albă dezvăluie cum evită soldaţii nord-coreeni capturarea pe câmpul de luptă din Ucraina
-
Ucraina vrea să deschidă mai bine de 150 de şcoli subterane până în toamna anului 2025
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:27
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1039. Bloomberg: Oficialii americani cred că Ucraina ar putea fi forţată să se retragă din regiunea Kursk în primăvară / Trupele nord-coreene au suferit peste 1.000 de pierderi în regiunea Kursk în ultima săptămână / Ucraina atacă un depozit de drone din Rusia
-
astăzi, 12:59
Casa Albă dezvăluie cum evită soldaţii nord-coreeni capturarea pe câmpul de luptă din Ucraina