Baconschi participă, la Istanbul, la reuniunea regională consulară

Ministrul de Externe participă, la sfârşitul săpămânii, la reuniunea regională consulară de la Istanbul, unde vor fi prezenţi reprezentanţi ai misiunilor diplomatice şi consulare româneşti acreditate în Turcia, Egipt, Israel, Iran, Irak, Siria, Liban, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Iordania.

Urmărește
7 afișări

Reuniunea se va desfăşura la sediul Consulatului General al României de la Istanbul şi are ca principal scop instruirea şi îndrumarea personalului consular în procesul de implementare a normelor Schengen, precum şi identificarea modalităţilor de cooperare la nivelul misiunilor României şi Turciei din regiune în procesul evacuării cetăţenilor români şi turci aflaţi în zone de conflict, potrivit MAE.

Potrivit sursei citate, la eveniment vor participa reprezentanţi ai misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României acreditate în Turcia, Egipt, Israel, Iran, Irak, Siria, Liban, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Iordania precum şi reprezentanţi ai instituţiilor de specialitate din România, respectiv ai Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, Oficiul Român pentru Imigrări. Totodată, la reuniune va participa şi un reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe al Turciei.

Ministrul va avea de asemenea întrevederi cu reprezentanţi ai autorităţilor turce şi cu oameni de afaceri locali. La finalul vizitei, şeful diplomaţiei române va avea, de asemenea, o întrevedere cu patriarhul ecumenic al Constantinopolului.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici