Baconschi: Românii din Valea Timocului, departe de a se bucura de standardele privind minorităţile

Publicat: 09 02. 2011, 15:58
Actualizat: 06 11. 2012, 13:31

„Poziţia de principiu apropo de intergrarea europeană a Serbiei o cunoaşteţi. Am fost şi suntem sprijinitori ai acesteia. Sprijinim şi principiul evaluării pe merite individuale şi avem o sensibilitate faţă de aplicarea reală, efectivă, a standardelor – măcar a celor ale CoE – în materie de minorităţi. Avem o parte din minoritatea noastră în Serbia, în Valea Timocului, care este încă departe de a se bucura de toate aceste standarde”, a spus Baconschi.

Ministrul s-a declarat însă încrezător că deplina pregătire prin implementarea acquis-ului a Serbiei o va apropia şi de Europa rezolvând şi „aceste chestiuni care ţin de multe ori de autorităţile locale, nu neapărat de o politică din Capitală”.

Referindu-se la ratificarea acordului de asociere a Serbiei cu UE de către România, ministrul a reamintit că aceasta trebuie să aibă loc în toate cele 27 de state membre UE.

„Sunt convins că Parlamentul român se va număra printre primele care să facă o astfel de ratificare”, a spus el.