Baconschi susţine că vulnerabilităţile zonei Schengen nu trebuie conectate cu aderarea României

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a reiterat, la Munchen, faptul că România este pregătită pentru intrarea în Spaţiul Schengen, el apreciind că există o serie de vulnerabilităţi ale acestei zone care nu trebuie însă puse în legătură cu aderarea ţării noastre.

Urmărește
3 afișări

Baconschi a făcut aceste observaţii în cadrul unei prelegeri susţinute la Forumul Societăţii Germane pentru Politică Externă (DGAP).

"România este pregătită pentru aderarea la spaţiul Schengen, îndeplinim toate criteriile tehnice şi am securizat frontierele externe ale Uniunii Europene la standarde Schengen. Monitorizăm această frontieră cu un sistem de supraveghere de ultimă generaţie şi suntem conectaţi, în deplină securitate, la Sistemul de Informare Schengen", a spus el, potrivit unui comunicat al MAE.

Ministrul a mai arătat că Spaţiul Schengen se confruntă cu provocări din perspectiva migraţiei ilegale, însă a subliniat că este vorba despre vulnerabilităţi care nu trebuie conectate cu aderarea României la această zonă. "Zona Schengen se confruntă acum cu o serie de provocări din perspectiva imigraţiei ilegale, ceea ce a demonstrat că securitatea în cadrul Schengen poate fi în continuare îmbunătăţită. Sub nicio formă nu trebuie aceste vulnerabilităţi să fie conectate cu aderarea României la spaţiul Schengen", a apreciat Baconschi.

El a insistat asupra faptului că aderarea României va contribui la consolidarea securităţii spaţiului Schengen. "Aderarea României la spaţiul Schengen va contribui semnificativ la securitatea spaţiului european. Nu numai pentru că suntem deja membri de încredere ai NATO şi ai UE, ci şi pentru că acţionăm precum un membru responsabil al Schengen", a spus Baconschi.

Pe de altă parte, şeful diplomaţiei de la Bucureşti a evidenţiat faptul că toate poziţiile internaţionale ale României au fost în conformitate cu valorile, interesele şi opiniile europene şi euroatlantice.

"Proiectele UE şi NATO au fost ancorele în jurul cărora România şi-a construit, în ultimii ani, toate priorităţile, abordările şi activităţile de politică externă. (...) Din punct de vedere politic, este imposibil de găsit măcar un singur exemplu care să reflecte o poziţie internaţională a României contradictorie cu valorile, interesele şi opiniile euroatlantice şi europene. Nu ne-am dezis niciodată de loialitatea faţă de parteneri şi nu am blocat niciodată consensul în cadrul NATO şi UE", a declarat ministrul Teodor Baconschi.

El s-a referit şi la rolul României în asigurarea securităţii globale, fapt reflectat prin prezenţa militarilor români în principalele teatre de operaţii. "Soldaţii noştri sunt permanent în misiune, în prima linie a comunităţii euroatlantice. Considerăm că aceste eforturi sunt contribuţii la NATO, dar nu trebuie să uităm că siguranţa pentru statele membre NATO înseamnă, de asemenea, securitate pentru spaţiul european", a explicat ministrul.

Baconschi a avut, de asemenea, o întâlnire cu preşedintele Fundaţiei Hanns Seidel (HSS), profesorul Hans Zehetmair, şi cu membrii conducerii acesteia, discuţiile lor axându-se pe viziunea creştin-democrată asupra lumii, colaborarea societăţii civile din Germania şi România şi evoluţiile politice din cele două ţări.

Aceste acţiuni au avut loc în contextul participării ministrului la Conferinţa de Securitate de la Munchen.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici