„Nu pot (…) să nu reacţionez după ce am citit o depeşă Mediafax de azi (joi, n.r.) din care am aflat că, sub aparenţe politicoase, Victor Ponta a revenit asupra unei mai vechi formule, afirmând, a propos de audierea de marţi, că vorbesc de la Bruxelles «cum vorbea Lenin din Elveţia». Cu o altă ocazie, mă încadra într-o grupare fascistă sau fascistoidă. Ce poţi spune în faţa unor asemenea identificări superficiale? Mă voi mărgini să observ complexul istoric al liderului PSD. Cu totul nejustificat în ceea ce mă priveşte. De mai bine de două decenii, sunt inspirat, în convingerile mele, de autori precum Popper, pe care îl aminteam mai sus, Hayek sau Aron, Benjamin Constant şi Tocqueville, Manent şi Leo Strauss”, scrie Preda.
El afirmă că, legat de oamenii politici, îi admiră pe Charles de Gaulle, Mustafa Kemal „Ataturk”, Margaret Thatcher, Ronald Reagan, Helmut Kohl şi Lech Walesa.
„Pornind de la aceste referinţe, îl provoc pe Victor Ponta la o dezbatere despre idei şi modele politice. Eu mi-am asumat deschis o identitate liberală şi nu voi renunţa la ea, indiferent de accidentele guvernărilor, de calcule politicianiste şi chiar de angajamente partizane. Toate opiniile mele intră în aria descrisă de referinţele enumerate. M-aş bucura să putem angaja un dialog civilizat pornind de la opţiuni clare, nu de la lozinci sau de la vorbe de duh. Pe scurt: ce idei şi ce modele îl inspiră pe Victor Ponta? Cred că e important ca – nu eu, ci publicul larg, inclusiv cel de la Bruxelles – să afle dacă liderul PSD a trecut de capitolul Lenin şi dacă a ieşit de sub seducţia icoanei lui Che Guevara”, scrie Preda.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, că europarlamentarul Cristian Preda, care a propus o înţelegere inteligentă între putere şi opoziţie pentru contracararea ascensiunii electorale a partidelor antisistem, a fost singurul de la PDL care a dat dovadă de raţiune.
Ponta a afirmat, răspunzând unei întrebări, că protestul parlamentar al opoziţiei va dura până la alegeri dacă nu se întâmplă fie căderea guvernului, fie realizarea unui acord putere-opoziţie în ce priveşte funcţionarea Parlamentului.
Întrebat cum comentează afirmaţia europarlamentarului PDL Cristian Preda, care vorbea despre necesitatea unei înţelegeri inteligente între putere şi opoziţie pentru blocarea ascensiunii unor partide antisistem şi populiste, Ponta a răspuns: „Domnul Preda este singurul dintre europarlamentarii PDL care a avut o atitudine corectă şi raţională, spre deosebire de ceilalţi, care au avut atitudini patologice”.
El s-a referit la o dezbatere organizată, marţi, la Parlamentul European, pe tema democraţiei din România, la care au intervenit liderii opoziţiei, dar şi ministrul Muncii, Sulfina Barbu, şi europarlamentarii PDL Cristian Preda şi Monica Macovei.
„E frumos ce a spus domnul Preda, dar el vorbeşte de la Bruxelles cum vorbea Lenin din Elveţia”, a mai afirmat Ponta.