Prima pagină » Politic » Patriciu: Băsescu vrea să smulgă emoţia publicului prin lacrimi

Patriciu: Băsescu vrea să smulgă emoţia publicului prin lacrimi

Omul de afaceri Dinu Patriciu consideră că Traian Băsescu încearcă "să smulgă emoţia publicului prin lacrimi", ca şi în 2004, referindu-se la intervenţia de miercuri a preşedintelui, în care acesta a anunţat că, potrivit INEC, înregistrarea de la Ploieşti conţine elemente de editare computerizată.
Patriciu: Băsescu vrea să smulgă emoţia publicului prin lacrimi
02 dec. 2009, 22:58, Politic

„Ca şi în 2004, atunci când a schimbat rolurile cu Theodor Stolojan, încearcă să smulgă emoţia publicului prin lacrimi, să impresioneze, pentru că, între credibilitatea unui «mogul», acuzat de cele mai mari rele timp de cinci ani şi mărturia unui imaculat preşedinte, crede domnia sa că este o foarte mare diferenţă”, a spus Patriciu, la Realitatea TV.

El a opinat că mărturiile celor care au fost de faţă la mitingul de la Ploieşti din 2004 vor dovedi că este „mincinos”.

„Cred că mărturiile celor care au fost de faţă nu numai că vor certifica această casetă, dar vor dovedi că acest om este mincinos”, a menţionat Patriciu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că potrivit INEC, înregistrarea de la Ploieşti conţine elemente de editare computerizată în sensul alterării integrităţii, nu e autentică şi nici nu reprezintă o copie realizată cu acurateţe a unei înregistrări autentice.

El şi-a încheiat intervenţia spunând, rar şi cu vocea tremurând: „Am şi eu, cu permisiunea dumneavoastră, o concluzie: Să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu!”.