În plus, împărţirea scenei politice în mod arbitrar de către Preşedinte, între „partide democratice” şi, pe cale de consecinţă, „partide nedemocratice”, dovedeşte că preşedintele în funcţie se dezbracă total de haina constituţională a mediatorului şi ameninţă cu „moartea politică” orice alt partid care nu i se va supune.
„A fost cel mai nedemocratic discurs susţinut de vreun câştigător al alegerilor prezidenţiale după anunţarea exit-poll-urilor!”, a afirmat Cătălin Ivan, printr-un comunicat de presă remis, marţi, MEDIAFAX.
„Dacă Traian Băsescu ar fi ţinut un discurs, în oricare punct al mandatelor sale, asemănător cu cel rostit duminică seară de către Klaus Iohannis, atunci ar fi fost condamnat vehement, iar în România s-ar fi discutat doar despre faptul că a declarat război tuturor cetăţenilor care nu votează cu el sau cu partidul din care provine şi, în cele din urmă, război Constituţiei! Tăcerea de acum este suspectă, cu toate că suntem în faţa unei situaţii mult mai grave: Klaus Iohannis anunţă deschis că se va implica în mod neconstituţional în formarea de guverne («voi crea o nouă majoritate compusă din partide democratice»), cataloghează în mod arbitrar unele forţe politice drept «nedemocratice», în ciuda faptului că au primit de la zeci de mii la milioane de voturi, şi asta doar pentru că nu au anunţat deja că i se supun!”, a completat coordonatorul ADN.
El mai spune că Iohannis condiţionează îndeplinirea atribuţiilor sale prezidenţiale şi reforma statului aşteptată de toţi românii, construirea de autostrăzi sau acordarea drepturilor salariale şi a pensiilor de votul masiv pentru „Partidul Său” în alegerile locale şi parlamentare viitoare.
„Unde scrie în Constituţia României că Preşedintele ţării conduce partide politice, formează personal majorităţi parlamentare sau pune primarii în toate localităţile ţării?”, se întreabă Ivan.
„Preşedintele cu rol constituţional de garant al securităţii naţionale anunţă că declară război împotriva tuturor românilor care nu sunt de aceeaşi părere cu domnia sa ori care nu se arată dispuşi să-i execute ordinele! În condiţiile în care războiul româno-român purtat permanent în ultimii ani constituie cea mai mare vulnerabilitate a securităţii noastre naţionale, prin crize permanente care escaladează, Klaus Iohannis îşi începe al doilea mandat printr-o declaraţie de război la adresa unor concetăţeni. Dacă Primul ales al Ţării ne anunţă senin în seara victoriei sale că nu va mai respecta cea mai importantă lege a României – însăşi Constituţia –, atunci noi, restul românilor, de ce am mai fi obligaţi să respectăm orice lege din ţara asta? Modelul pe care Iohannis ni-l propune este al haosului prelungit, al bătăliilor politice duse dincolo de paroxism, al anihilării cu orice preţ a duşmanului politic, dincolo de orice limite Constituţionale!”, încheie Ivan.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, duminică seara, că se va implica pentru crearea unei noi majorităţi parlamentare formată din partide democratice. Şeful statului a mai spus că PNL poate face ceea ce au cerut românii de abia atunci când PSD va fi trimis în opoziţie.
„Mă voi implica pentru a crea o nouă majoritate, o majoritate compusă din partidele democratice care vor duce România spre modernizare, spre europenizare, spre România normală. Vă promit încă un lucru: voi fi un preşedinte total implicat pentru România. Tebuie să fim realişti. Am câştigat o luptă importantă, dar războiul încă nu a fost câştigat. Este nevoie să mergem la vot şi la locale, şi la parlamentare. Abia atunci când PSD-ul e trimis în opoziţie vom putea face ce ne-au cerut astăzi românii. Abia atunci vom putea face România normală, aşa cum ne-o dorim noi cu toţii”, a declarat Klaus Iohannis.