Voicu a declarat că a venit la Senat pentru a-şi face datoria faţă de alegătorii care l-au trimis în Parlament.
Senatorul PSD a acuzat modalitatea în care s-a desfăşurat procesul lu său.
„Un proces trebuie judecat numai într-o sală de judecată, nu în mass-media, nu în public, nu pe informaţii ascunse de la anumite persoane”, a spus el.
Voicu a fost primit cu îmbrăţişări de colegii din opoziţie.
„Vă las pe dumneavoastră să apreciaţi de ce m-au primit bine colegii. În viaţa mea nu numai că mi-am ţinut cuvântul şi condiţia umană şi nu am făcut ceea ce alţi oameni, din păcate, fac. Nu intru în detalii. Probabil au apreciat colegii că merit să fiu primit în felul acesta. Colegii mă susţin moral şi sufleteşte, dacă vă referiţi la alte susţineri, nu”, le-a spus el jurnaliştilor într-o pauză a plenului.
Întrebat ce a făcut de la eliberarea din arest până la participarea la lucrările Senatului, Voicu a răspuns: „Până acum am făcut lucruri fireşti: m-am ocupat de copii, de familie”.
Senatorul Cătălin Voicu a fost eliberat din arest preventiv, în urma deciziei de lundin 18 iulie a Completului de cinci judecători al instanţei supreme, în cazul parlamentarului fiind cea de-a patra cerere de a fi judecat în stare de libertate, solicitare care în final a fost admisă. Completul de cinci judecători al instanţei supreme a menţinut decizia Secţiei penale a instanţei supreme care a decis că senatorul poate fi cercetat în libertate.