Băsescu: 2011 mă obligă să promovez proiectul de revizuire a Constituţiei
„Marea încercare, legat tot de reforma statului – revizuirea Constituţiei. Avem un referendum care trebuie pus în faţa Parlamentului, prin propunerea de modificare a Constituţiei. (…) Sunt obligat să o reiau (tema revizuirii Constituţiei – n.r.). Cred că, după zbuciumatul an 2010, 2011, oricât ar fi şi el de tensionat, mă obligă să promovez proiectul de revizuire a Constituţiei. Să nu fie speculaţii, nu intenţionez să mă duc cu o revizuire a Constituţiei foarte amplă, care să schimbe sistemul, să creăm o nouă republică, ci să mă limitez strict la atingerea obiectivului pe care l-au vrut românii: o singură Cameră şi 300 de parlamentari. În acelaşi timp, sunt inadvertenţe ale Constituţiei, neclarităţi, pe care voi încerca să le limpezesc, fără să intri în fondul articolelor”, a declarat Traian Băsescu.
El a dat ca exemple de aspecte care necesită o clarificare funcţionarea instituţiilor, relaţiile Guvern – preşedinte, Guvern – Parlament, Parlament – preşedinte.
Referindu-se la suspedarea preşedintelui, Băsescu a respins anularea acestei posibilităţi.
„Trebuie să rămână, dar trebuie responsabilitate politică. Asupra deciziei de suspendare a preşedintelui trebuie să se pronunţe CC, este o soluţie, sau merge după hotărârea Parlamentului, se merge la referendum, iar, dacă preşedintele rămâne în funcţie prin votul poporului, se dizolvă Parlamentul. Deci trebuie găsit un sistem de echibru între puterile statului, care să prevină abuzul de putere”, a conchis şeful statului.
Preşedintele Traian Băsescu a primit de la Guvern, în aprilie 2010, propunerea de iniţiere a revizuirii Constituţiei, pe care a trimis-o, „în calitate de iniţiator al revizuirii” Legii fundamentale, spre avizare Consiliului Legislativ, urmând să o înainteze Parlamentului.
Una dintre modificările propuse de Guvern a fost constituirea unui Parlament unicameral cu maximum 300 de parlamentari, ca urmare a rezultatului la referendumul organizat în decembrie 2009 pe această temă.