- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Băsescu a promulgat legea votului uninominal
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, miercuri, la Stockholm, că a promulgat legea votului uninominal.
Băsescu a promulgat legea votului uninominal (Imagine: Mediafax Foto)
Şeful statului a precizat că a trimis în ţară o copie a decretului de promulgare, pe fax, iar decretul original va ajunge, joi, prin curier, la Monitorul Oficial, pentru publicare.
Curtea Constituţională a respins, miercuri, sesizarea sentorilor PRM şi PC faţă de Legea votului uninominal, judecătorii apreciind că legea este constituţională.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
În şedinţa din 12 martie 2008, Curtea Constituţională a luat în dezbatere sesizarea înaintată de un număr de 26 de senatori, în temeiul art.146 lit.a) din Constituţie, referitoare la neconstituţionalitatea unor prevederi din Legea pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 şi a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, precum şi a legii, în ansamblul său.
Criticile de neconstituţionalitate au vizat următoarele dispoziţii (enumerate în ordinea în care au fost grupate de autorii sesizării, în capitole distincte): art.29 alin.(5), referitoare la constituirea unui depozit, în contul Autorităţii Electorale Permanente, de către fiecare partid politic, alianţă politică, alianţă electorală, organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, candidat independent, cu valoare de 5 salarii minime brute pe ţară pentru fiecare candidat; art.2 lit.p), art.9 alin.(1), (2) şi (3), "precum şi alte dispoziţii similare" referitoare la drepturile electorale acordate minorităţilor naţionale; prevederile referitoare la numirea judecătorilor în birourile electorale; art.47 alin.(2) lit.c), care prevede un prag electoral raportat la îndeplinirea unor condiţii de fapt (obţinerea a 6 colegii uninominale pentru Camera Deputaţilor şi a 3 colegii uninominale pentru Senat, în care candidaţii formaţiunii competitoare se situează pe primul loc); art.48 alin.(11), privind atribuirea, în primă etapă, a unui mandat candidaţilor care aparţin unui competitor electoral ce a întrunit pragul electoral alternativ; art.12 alin.(1) şi art.11 alin.(2) lit.f), care dispun cu privire la delimitarea colegiilor uninominale prin hotărâre a Guvernului; art.77, care modifică Legea nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, în esenţă dispoziţiile privind alegerea preşedinţilor consiliilor judeţene prin vot uninominal; precum şi legea, în ansamblul său.
În urma deliberării, Curtea Constituţională, în unanimitate, a constatat că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO