„Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat miercuri, 12 octombrie a.c., Decretul pentru numirea domnului Iulian Chifu în funcţia de consilier prezidenţial, în cadrul Administraţiei Prezidenţiale”, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.
Până la ora transmiterii ştirii, Preşedinţia nu a precizat la ce departament a fost făcută numirea.
Potrivit unui CV publicat online, Chifu este conferenţiar universitar doctor la Departamentul de Relaţii Internaţionale al SNSPA şi cadru didactic asociat.
De asemenea, Chifu este cercetător specializat în Analiză de Conflict şi Relaţii Internaţionale, ziarist şi publicist.