Prima pagină » Alegeri Locale 2012 » REZULTATE FINALE BEM, SECTORUL 1: Chiliman – nou mandat de primar

REZULTATE FINALE BEM, SECTORUL 1: Chiliman – nou mandat de primar

USL a obţinut 19 din cele 27 de mandate de consilier în Consiliul Local al Sectorului 1, PDL are cinci mandate şi PPDD i-au fost atribuite trei mandate, iar Andrei Chiliman a obţinut un nou mandat de primar, potrivit rezultatelor finale anunţate, miercuri, de Biroul Electoral Municipal (BEM).
REZULTATE FINALE BEM, SECTORUL 1: Chiliman - nou mandat de primar

În urma centralizării rezultatelor din toate cele 161 de secţii de votare din Sectorul 1 al Capitalei au fost atribuite cele 27 de mandate de consilier local.

Astfel, consilierii Uniunii Social Liberale vor avea majoritate în Consiliul Local al Sectorului 1, fiindu-le atribuite 19 mandate.

În Consiliul Local vor mai fi cinci consilieri de la Partidul Democrat Liberal şi trei de la Partidul Poporului – Dan Diaconescu.

Liberalul Andrei Chiliman, candidatul USL, a obţinut un nou mandat de primar în Sectorul 1, după ce a fost votat de 71.827 de alegători, în timp ce candidatul PDL Theodor Paleologu a obţinut 13.808 voturi.