- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Băsescu:Am cerut analiza posibilităţii de a propune la revizuirea Constituţiei deficit bugetar de 3%
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Bruxelles, că se analizează posibilitatea ca în proiectul legislativ privind revizuirea Constituţiei să se propună şi prevederea unui deficit maxim de 3% pentru bugetul de stat.
Preşedintele Traian Băsescu, întrebat care este poziţia României faţă de Pactul de competitivitate, a spus că multe dintre măsurile luate în 2010 de ţara noastră sunt măsuri pe care acum ţările UE le au la nivel de propunere pentru aplicare în toate statele.
El a precizat că este vorba de mărirea vârstei de pensionare, flexibilizarea pieţei muncii, neindexarea pensiilor şi a salariilor.
"Sunt lucruri pe care noi deja le-am făcut, fără să ne asumăm leadership-ul, le-am făcut de nevoie, pentru că asta ne dictau realităţile economice de la noi. Deci, se pare că n-am fost chiar cei mai lipsiţi de - hai să nu-i spunem inteligenţă - să spunem de soluţii", a comentat preşedintele.
"Am cerut deja ca pe proiectul pe care îl voi trimite la Parlament, prin care să se implementeze rezultatele referendumului, am cerut deja constituţionaliştilor de la Cotroceni cu care sunt în consultare şi cu alţi specialişti să analizăm posibilitatea de a propune şi deficitul maxim de 3% pentru bugetul de stat. Să vedem cum va fi primit de Parlament. Şi mai mult decât atât, ceea ce eu am cerut specialiştilor a fost deficit de 3%, cu condiţia ca deficitul să fie utilizat la investiţii, nu la consum. Nu ştiu dacă este cumva puţin exagerat, dar voi încerca, pentru că avem nevoie o astfel de rigoare în viitor. Ne-a arătat viaţa că dezvoltarea pe datorie este un fals", a spus preşedintele.
Preşedintele Traian Basescu a participat, vineri, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European extraordinar.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Răspunde Guvernul Ciolacu 2 așteptărilor TALE, ca administrator al României în 2025? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Va deveni armata obligatorie în România? Răspunsul ministrului Angel Tîlvăr
-
Surse Reuters: OMV a bătut palma şi va furniza gaz românesc Germaniei
-
Trump nu renunţă: Republicanul nu exclude acţiuni militare şi economice în privinţa Canalului Panama şi a Groenlandei
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO