- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Băsescu: Am constatat un consens privind necesitatea revizuirii Constituţiei
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că a constatat la Cotroceni că formaţiunile din Parlament sunt de acord că trebuie revizuită Consituţia, dar există viziuni diferite în legătură cu modul în care acest lucru trebuie făcut.
Băsescu: Am constatat un consens privind necesitatea revizuirii Constituţiei (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
El a precizat că, faţă de alţi ani, nu a existat, la aceste consultări, nicio formaţiune care să susţină că nu trebuie modificată Legea fundamentală. "Toţi sunt de acord că trebuie revizută Consituţia. Desigur, există opinii diferite", a spus Băsescu.
Preşedintele a menţionat că trebuie să înceapă un proces de negociere pentru ajungerea la un numitor comun în legătură cu punctele de vedere ale partidelor referitoare la revizuirea Cosntituţiei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Audieri pe bandă rulantă în Parlament ale noilor miniştri/ Propunerea PSD pentru Ministerul Justiţiei a fost aprobată de parlamentari/ Sorin Grindeanu, avizat favorabil la Ministerul Transporturilor/ Tanczos Barna a fost audiat la Parlament şi a fost avizat favorabil pentru Ministerul Finaţelor
-
Tanczos Barna a fost audiat la Parlament. Viitorul ministru de Finanţe, avizat favorabil
-
Sorin Grindeanu, avizat favorabil la Ministerul Transporturilor
El a adăugat că le-a transmis celor prezenţi la Cotroceni că singurul lucru care nu poate fi negociat sau mediat este ceea ce au votat românii la referendumul din noiembrie 2009. "În rest, toate opţiunile partidelor trebuie luate în consideraţie", a spus Băsescu.
"Apreciez că trebuie să luăm un set de măsuri pentru modernizarea statului. În primul rând, revizuirea Constituţiei. Aici vă pot spune că am constatat un consens în clasa politică, anume acela legat de revizuirea Constituţiei. Nu mai există în momentul de faţă niciun partid sau nicio grupare independentă sau a minorităţilor care să nu recunoască necesitatea modernizării Constituţiei României. Modalităţile în care văd modernizarea Constituţiei sunt diferite, dar important este că toate forţele politice, practic tot Parlamentul este de acord că trebuie făcută revizuirea Constituţiei", a declarat Traian Băsescu.
El a mai spus că este un proces de negociere, care trebuie să înceapă şi pe care, dacă va fi nevoie, îl va media.
"Singurul lucru pe care nu-l pot media este legat de suveranitatea poporului român. Ceea ce românii au votat la referendumul din noiembrie, din punctul meu de vedere nu poate fi nici negociat, nici mediat. (...) Invitaţia mea către toate partidele, la început, la debutul consultărilor, a fost să nu confunde termenul de consultativ cu opţional. Referendumul este consultativ, dar el trebuie privit prin prisma articolului 2 din Constituţie, care spune foarte clar că poporul român îşi exercită suveranitatea delegând-o aleşilor sau în mod direct, prin referendum", a adăugat şeful statului.
El a mai spus că termenul consultativ se referă la "termenii în care un vot dat de români este transpus în lege".
"Legea nu poate să sune ca şi întrebările puse la referendum. Termenul de consultativ (...) se referă la modul cum este transpus în lege rezultatul unui referendum legal şi nu la dreptul Parlamentului de a se opune sau nu voinţei poporului suveran. Ar însemna că un grup de parlamentari poate substitui poporul român în suveranitate când nu este delegat să o facă. Poporul român la referendum nu a delegat niciun partid să-l reprezinte, ci s-a exprimat direct şi acest termen consultativ nu înseamnă opţional, trebuie citit împreună cu articolul 2 din Constituţie", a explicat preşedintele.
El a ţinut să precizeze că, din aceste motive, opţiunile românilor de la referendum "nu pot face obiect de mediere şi nici subiect de negociere".
"În rest, toate opţiunile partidelor vor trebui luate în consideraţie, în aşa fel încât Constituţia să fie mult mai funcţională decât acum şi să nu mai avem ca arbitru al relaţiilor între puterile statului Curtea Constituţională, ci chiar Constituţia", a mai spus şeful statului.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO