- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Băsescu anunţă că miercuri are o "INTERVENŢIE CU ROMÂNII". Preşedintele, cu voce tremurândă, a vorbit prima dată de proteste şi i-a atacat pe Iliescu, liderii USL şi televiziunile
Preşedintele Traian Băsescu a vorbit pentru prima dată de la declanşarea protestelor în stradă, având vocea tremurândă şi spunând că "românii sunt nemulţumiţi pe bună dreptate" şi atacându-i pe Iliescu, Ponta, Antonescu şi televiziunile. Traian Băsescu a anunţat că miercuri va avea "o intervenţie cu românii".
Traian Băsescu (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Şeful statului s-a referit la situaţia socială cu ocazia depunerii jurământului de către noul ministru de Externe, Cristian Diaconescu.
El i-a spus acestuia că principalul mesaj care trebuie transmis este că "România are forţă să continue".
Preşedintele a remarcat că "se observă o veselie a demolării", apreciind că probabil reuşita recunoaşterii internaţionale "deranjează pe foarte mulţi".
Traian Băsescu i-a atacat pe Ion Iliescu, Victor Ponta, Crin Antonescu şi anumite televiziuni.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Ucraina a executat primul asalt fără militari, doar cu drone terestre şi aeriene
-
22 decembrie 1989 - ziua fugii cu elicopterul a soţilor Ceauşescu
-
Qatarul ameninţă UE că va taia gazul. Ministrul energiei din Qatar: "Nu blufez"
El a mai spus că obiectivul "unei categorii care se teme de urmările legii" este "de a crea dezordine".
Declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu:
-Domnule ministru, aveţi o misiune grea, în care vă voi susţine şi sper ca cele ce voi clarifica în intervenţia mea de mâine cu românii să vă poată fi un suport. Vă doresc mult succes în mandatul dumneavoastră.
- Ştiţi ce mă şochează cel mai tare? Că mesajul lui Ion Iliescu, al lui Victor Ponta, al lui Crin Antonescu, al aşa-numitului lider al societăţii civile, fostul colonel Dogaru sunt similare cu ale fostului preşedinte al Republicii Moldova, actualul şef al fracţiunii Partidului Comunist din republica Moldova, Vladoimir Voronin.
- Este o nemulţumire pe care o ştiu din 2009. Sunt un preşedinte care a câştigat alegerile în condiţiile în care se reduceau câte patru zile de plăţi de salarii pentru toţi bugetarii în lunile noiembrie şi decembrie 2009. Aveţi o misiune extrem de dificilă: aceea de a recunoaşte nemulţumirea oamenilor prin măsurile care s-au luat, dar care creează României şansa să evolueze pozitiv şi, în acelaşi timp, să susţineţi, cu argumente, că România merge înainte
- Îi vedeam pe Crin Antonescu şi pe Victor Ponta care susţin, nici mai mult, nici mai puţin, demisie preşedinte, demisie Guvern, demisie Parlament. Adică, o Românie neguvernată.
- Se observă o veselie a demolării, probabil reuşita recunoscută internaţional deranjează pe foarte mulţi. Şi nu pot să nu observ că mesajul domnului Ion Iliescu, care nici mai mult nici mai puţin, aproape de pe masa de operaţie, transmitea că preşedintele în funcţie trebuie să răspundă, în condiţiile în care dânsul încă nu a răspuns nici pentru mineriade, nici pentru victimele de la Revoluţie
- Aveţi o misiunea grea. Aş spune, după aspectele televizate, imposibilă, anume că România are forţă să continue. Acest lucru va trebui să fie principalul mesaj pe care-l transmiteţi omologilor dumneavoastră din Uniunea Europeană, de peste Atlantic şi nu numai
- Politica externă a României nu se schimbă odată cu miniştrii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO