Băsescu anunţă că votează, duminică, „la prima oră” şi că apoi merge la cumpărături

Publicat: 22 11. 2007, 17:51
Actualizat: 05 11. 2012, 16:16

Întrebat ce va face duminică, Băsescu a spus că se va duce să voteze "la prima oră".

El a adăugat că va merge, ulterior, la cumpărături, precizând că face acest lucru de fiecare dată când sunt alegeri, pentru că nu suportă emoţia aşteptării rezultatului dacă stă acasă sau într-un sediu de partid.

Şeful statului a făcut cumpărături, împreună cu soţia sa, într-un supermarket din Capitală, şi pe 19 mai, când s-a desfăşurat referendumul pentru demiterea sa, declarând atunci că a venit la cumpărături pentru că se plictiseşte acasă.

Cu acea ocazie, el a fost deranjat de întrebările unei jurnaliste, căreia i s-a adresat cu termenul "păsărică" şi i-a smuls din mână telefonul mobil cu care aceasta îl filma.

Băsescu s-a suit în autoturismul cu care venise la supermarket şi a purtat un dialog cu soţia sa, aflată în maşină, în care s-a referit la jurnalistă cu termenul "ţigancă împuţită". Telefonul jurnalistei a înregistrat convorbirea, care a fost difuzată de postul de televiziune unde aceasta lucrează.

De altfel, pentru apelativul "ţigancă împuţită" şeful statului a fost sancţionat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.