Băsescu, aşteptat să se adreseze Parlamentului în 21 septembrie, la ora 15.00
Şeful statului, Traian Băsescu, a transmis, la începutul săptămânii trecute, o scrisoare preşedinţilor celor două Camere, informându-i că doreşte să adreseze Parlamentului, în 21 septembrie, un mesaj pe probleme actuale de politică internă.
„Având în vedere condiţionările agendei de lucru, vă propun data de 21 septembrie 2010, la o oră pe care o veţi stabili dumneavoastră„, le-a scris şeful statului preşedinţilor celor două Camere.
Precedenta şedinţă a Camerelor reunite în care preşedintele Traian Băsescu a adresat Legislativului un mesaj a avut loc în 15 septembrie 2009, la finalul primului mandat al şefului statului. El a rostit atunci un discurs de bilanţ.
Preşedintele Băsescu a prezentat atunci mesajul în faţa Parlamentului după ce Guvernul şi-a asumat răspunderea pe legile educaţiei, salarizării unitare a personalului bugetar şi reorganizării unor instituţii şi autorităţi. El a spus că salută „curajul” Cabinetului şi al coaliţiei în a face un pas important pentru modernizarea României.