La întâlnire au participat şi o parte dintre miniştrii PDL.
Sursele citate au declarat că la întâlnire au fost prezenţi ministrul Dezvoltării Vasile Blaga, ministrul Transporturilor Radu Berceanu şi ministrul Economiei Adriean Videanu.
Întrevederea are loc în contextul în care reprezentanţii Guvernului şi cei ai Băncii Naţionale a României discută cu o delegaţie a Fondului Monetar Internaţional (FMI) condiţiile de contractare a unui împrumut.
O delegaţie a FMI a venit, miercurea trecută, într-o vizită de două săptămâni la Bucureşti, pentru a discuta un acord care va fi parte a unui program de finanţare multilaterală, susţinut de Uniunea Europeană şi Banca Mondială, precum şi alte instituţii financiare internaţionale. La discuţii participă şi experţi ai Comisiei Europene, Băncii Mondiale şi Băncii Centrale Europene.
Principalele discuţii vizează execuţia bugetară pentru anul 2009 şi dimensionarea corectă a veniturilor şi cheltuielilor programate.
România va insista în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru menţinerea taxei pe valoarea adăugată şi a cotei unice de impozitare la nivelul actual, iar discuţiile vor fi conduse pe cât posibil în această direcţie, a declarat, luni seara, premierul Emil Boc.
"Din punctul meu de vedere, aceste două taxe nu trebuie atinse. Voi încerca cât îmi va sta în putinţă să conduc discuţia în acest sens", a spus Boc.