- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (16.03.2015, 18:45)
- Departamentul Politic
Băsescu: Când ministrul de Finanţe este acuzat, pune pixul pe birou şi pleacă din minister
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, luni, că nici actualul preşedinte, nici premierul ”nu înţeleg ce înseamnă să menţii un ministru al Finanţelor pus sub învinuire” şi că orice ministru de Finanţe acuzat ”pune pixul pe birou şi pleacă din minister, pentru că afectează credibilitatea ţării”.
Urmărește
656 afișări
Traian Basescu (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)
"Din păcate, cred că nici premierul şi nici preşedintele, cred, că nu înţeleg ce înseamnă să menţii un ministru al Finanţelor pus sub învinuire. Vreau să fiu foarte clar, eu îl ştiu pe Vâlcov de când era copil, deci ţin la el. A crescut în organizaţia de tineret a PDL, a trecut pe urmă la PSD. Eu m-am dus să-l susţin când avea 28 de ani, să devină primar de Slatina. Ţin foarte mult la el, el a fost din generaţia cu Scripcaru, cu Falcă, generaţia aceea care pe urmă s-a afirmat şi a câştigat pe urmă multe primării. A trecut pe urmă la PSD, la USL, nu ştiu unde a trecut. Nu am nimic personal cu el. Eu mă gândesc la România. Când ministrul de Finanţe este acuzat, în acel moment orice ministru de Finanţe pune pixul pe birou şi pleacă din minister, pentru că altfel afectează credibilitatea ţării”, a spus Băsescu, la ieşirea din sediul PMP.
Întrebat dacă nu trebuia revocat până acum Vâlcov, Băsescu a răspuns: "Trebuia revocat imediat şi să rămână într-un colectiv privat care contribuie la finalizarea Codului Fiscal. Dar să nu mai intre în minister ca ministru".
Darius Vâlcov i-a înaintat, duminică, premierului Victor Ponta demisia din funcţia de ministru al Finanţelor, pentru acest post nefiind încă nominalizat un înlocuitor.
Duminică după-amiaza, Preşedinţia a transmis un comunicat în care preşedintele Klaus Iohannis îi solicită premierului Victor Ponta să demareze procedura de revocare din funcţia de ministru al Finanţelor a lui Darius Vâlcov, menţionând că s-ar fi aşteptat ca Vâlcov să demisioneze, având în vedere că procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale.
Ministrul Darius Vâlcov a fost audiat, vineri seară, la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde procurorii i-au adus la cunoştinţă faptul că este suspect de trafic de influenţă.
La ieşirea din sediul DNA, Vâlcov a spus că este nevinovat şi a negat că ar fi luat mită.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Tăriceanu, despre demisia lui Vâlcov: De salutat, pentru a nu afecta activitatea şi imaginea Guvernului
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe