Prima pagină » Politic » Băsescu cere Camerei deputaţilor să urgenteze adoptarea Codului Penal

Băsescu cere Camerei deputaţilor să urgenteze adoptarea Codului Penal

Preşedintele Traian Băsescu a solicitat preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, să acorde o atenţie deosebită supunerii spre adoptare cât mai rapid a propunerii legislative pentru modificarea Codului penal şi a legii 286/2009 privind Codul Penal.
Băsescu cere Camerei deputaţilor să urgenteze adoptarea Codului Penal

„Fac un apel la dumneavoastră adresându-vă rugămintea să acordaţi o atenţie deosebită supunerii spre adoptare cât mai rapid a propunerii legislative pentru modificarea Codului penal şi a legii 286/2009 privind Codul Penal”, se arată în scrisoarea lui Traian Băsescu.

Şeful statului a arătat că această propunere a fost adoptată de Senat şi se află la Camera Deputaţilor, care este forul decizional.

Secretarul Camerei Deputaţilor Nicolae Mircovici a precizat, după şedinţa de luni a Biroului Permanent, că solicitarea preşedintelui Traian Băsescu a fost trimisă Comisiei juridice.

Viceliderul grupului parlamentar al PNL Eugen Nicolăescu a criticat, după şedinţa Biroului Permanent, solicitarea lui Traian Băsescu, arătând că „nu este treaba preşedintelui să forţeze Parlamentul să-şi facă datoria” şi că şeful statului controlează total Parlamentul.

„Este un lucru nepermis de Constituţie ca un preşedinte să vină să spună Parlamentului ce trebuie să facă. Dar nu este o noutate pentru Traian Băsescu”, a adăugat Nicolăescu.