Băsescu confirmă întâlnirea cu Geoană

Publicat: 19 09. 2007, 12:09
Actualizat: 05 11. 2012, 16:12

Băsescu l-a primit miercuri dimineaţă la Cotroceni pe preşedintele Islandei, după întâlnire cei doi şefi de stat susţinând declaraţii de presă.

Băsescu a fost întrebat dacă s-a întâlnit marţi cu Mircea Geoană şi dacă a avut discuţii cu liderii PD şi ce a vorbit cu aceştia. Traian Băsescu nu a dorit să răspundă, precizând că şi-ar fi dorit ca întrebarea să se refere la relaţiile dintre România şi Islanda, fiind vorba despre o conferinţă de presă a celor doi şefi de stat.

"Aţi ratat ocazia de a adresa ultima întrebare unui şef de stat al Islandei", a mai spus Băsescu, după care cei doi preşedinţi au plecat spre ieşire.

Conducându-l pe şeful statului islandez spre ieşire, Băsescu s-a întors spre jurnaliştii prezenţi la Cotroceni şi a spus că marţi l-a primit pe Mircea Geoană.

"Ca să nu existe niciun dubiu, l-am primit ieri (marţi – n.r.) pe Mircea Geoană", a spus Băsescu, fără a preciza ce a discutat cu acesta.