Băsescu: Dacă am pleca pe logica lui Ponta, mă întreb ce caută el la Ziua Unirii, că nu l-am văzut în suita lui Cuza

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că, pe logica premierului, că doar cei care au participat la aderarea României la NATO să fie prezenţi la ceremonia de aniversare, atunci se întreabă ce caută premierul la Ziua Unirii, că nu l-a văzut în suita lui Cuza.

Urmărește
629 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Dacă am pleca pe logica lui Ponta, mă întreb ce caută el la Ziua Unirii, că nu l-am văzut în suita lui Cuza

Băsescu: Am fost implicat în aderarea la NATO. Dacă am pleca pe logica lui Ponta, mă întreb ce caută el la Ziua Unirii, că nu l-am văzut în suita lui Cuza (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

"Observ că premierul astăzi a muncit din greu, a făcut foarte multe declaraţii, ceea ce înseamnă munca dânsului de prim-ministru, şi nu aş vrea să rămână fără răspuns", a spus şeful statului, referindu-se la "aprecierea premierului cu privire la micul eveniment de marcare, la Preşedinţie, a 10 ani de la aderarea României la NATO".

"Am înţeles că dânsul consideră că trebuie să participe doar cei care au semnat sau s-au implicat în acest proces de aderare la NATO. Chiar dacă nu consider că are dreptate, îi pot spune că am fost un politician  foarte implicat în acest proces", a spus preşedintele Băsescu, precizând că a fost ministru în 1996-2000, iar în perioada conflictului din Iugoslavia, era ministru al Transporturilor, adăugând că, nu mai puţin, ca opozant, a fost un susţinător fără rezerve al drumului României către NATO şi UE.

"Ba, mai mult, din opoziţie, vorbeam despre axa Londra-Washington, axă pe care premierul încearcă să o mai strâmbe acum, să o ducă şi prin alte zări, dar lucrurile merg înainte", a spus şeful statului.

Preşedintele a continuat: "Dacă am pleca pe logica lui Victor Viorel Ponta, că doar participanţii la eveniment să aibă dreptul de a fi prezenţi la o astfel de ceremonie, mă întreb ce caută la Ziua Unirii, că nu l-am văzut în suita lui Cuza".

Traian Băsescu a mai spus că, "poate, în modul de a gestiona cariera, (premierul - n.r.) a luat un act al Unirii şi a pus şi el de-un plagiat, acolo, a pus o semnătură şi acum se consideră îndreptăţit să meargă la Iaşi".

"Are fracturi de logică, este evident", a mai comentat şeful statului.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, în debutul şedinţei BPN al PSD, la care presa a avut acces, că şeful statului, Traian Băsescu, "trage" azi o petrecere ca să aniverseze zece ani de la aderarea la NATO, deşi meritul pentru acest lucru aparţine foştilor preşedinţi Constantinescu şi Iliescu şi fostului premier Adrian Năstase.

"Vreau să spun, pentru că toată lumea aniversează zece ani de la intrarea în NATO, eu cred că ar trebui să aniverseze cei care au un merit pentru intrarea noastră în NATO: preşedintele Constantinescu, premierii de atunci, preşedintele Iliescu, primul-ministru Adrian Năstase. Ei sunt cei care ne-au adus în NATO, ca să tragă o petrecere azi preşedintele Băsescu, care nu are nicio legătură, bineînţeles, cu NATO. El e cu petrecerile de după", a spus Ponta.

De asemenea, la finalul şedinţei BPN al PSD, premierul Ponta a declarat că nu a mers la ceremonia de la Palatul Cotroceni dedicată aniversării a zece ani de la aderarea la NATO pentru că avea "treabă", el susţinând că aceia "care dau cu păhărelele de şampanie" azi nu au avut niciun merit în aderare.

O ceremonie organizată cu prilejul aniversării a 10 ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), a avut loc luni, la Palatul Cotroceni, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu şi a foştilor şefi de stat Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. Premierul Victor Ponta, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, nu au fost prezenţi la evenimentul de la Palatul Cotroceni.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici