- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Băsescu: Dacă referendumul este validat, avem în Parlament proiectul PSD, care este bun
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că, dacă referendumul privind uninominalul va fi validat, iar răspunsul românilor va fi „DA”, atunci nu trebuie pierdut niciun minut cu elaborarea unei noi legi, pentru că la Parlament este depus proiectul PSD, despre care a spus că este bun.
Băsescu: Dacă referendumul este validat, avem în Parlament proiectul PSD, care este bun
Preşedintele a fost întrebat, marţi, la Piteşti, ce se va întâmpla dacă în cazul în care referendumul va fi validat şi românii vor fi de acord cu introducerea sistemului susţinut de şeful statului, Parlamentul va întârzia foarte mult elaborarea unei legi electorale pe baza rezultatului scrutinului sau va trimite la promulgare un proiect cu care preşedintele nu va fi de acord.
Băsescu a răspuns că întrebarea pe care a formulat-o în decretul de organizare a referendumului este foarte clară şi nu lasă loc la interpretări, astfel încât legea care va trebui formulată va trebui să ţină cont de „comandamentele” din întrebare: vot uninominal majoritar în două tururi, începând cu primele alegeri legislative.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Începe depunerea jurământului de înstituire a noului Guvern al României
-
Incendiul izbucnit în Dâmboviţa după un accident între 2 cisterne, una încărcată cu GPL, stins / Două cisterne s-au ciocnit pe DN 72, în Dâmboviţa.
-
Zelenski: Dependenţa Slovaciei de reusrsele Rusiei este o mare problemă de securitate pentru Europa
-
Kelemen Hunor: Trebuie stabilit calendarul prezidenţialelor, nu mai târziu de luna aprilie
„Nu trebuie să validăm nicio lege, în Parlament este legea PSD, propusă din 2005, care este un proiect bun şi care răspunde acestui comandament”, a spus Băsescu, concluzionând că nu trebuie pierdut niciun minut pentru elaborarea unei noi legi, dat fiind faptul că în Parlament este oficial depusă „o astfel de lege”.
"Plus, mai ştiu un partid care pe 26 noiembrie va pune şi el o lege a votului uninominal în Parlament, uninominal în două tururi. Deci legi vor fi”, a spus Băsescu.
Potrivit acestuia, există şi posibilitatea ca parlamentarii să nu ţină cont de voinţa poporului exprimată la referendum, în cazul în care acesta va fi validat, dar electoratul va sancţiona la următoarele alegeri o eventuală astfel de situaţie.
„Este posibil să asistăm şi la un puci în care un grup restrâns, o majoritate parlamentară deposedează poporul de puterea sa suverană, dar vă asigur că poporul se va manifesta la primele alegeri împotriva partidelor care îl vor deposeda de putere, într-un mod care va şterge multe din partide de pe eşichierul politic din România”, a mai spus Băsescu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO