Băsescu: Dacă voi mai fi invitat la Ziua romilor, merg din nou. Am încercat o apropiere de minoritate

Publicat: 10 07. 2014, 13:39
Actualizat: 05 04. 2020, 00:05

Preşedintele Traian Băsescu s-a referit la prezenţa sa, în 2009, la Ziua romilor de la Costeşti, unde a fost prezent şi Bercea Mondial.

”Să ştiţi că, dacă anul acesta voi fi invitat, mă voi duce din nou, pentru că în cele două mandate chiar am încercat o apropiere, într-o formă sau alta, mai mult sau mai puţin inspirată, de această minoritate care este, după părerea mea, mai mare decât minoritatea maghiară, în mod real”, a spus Băsescu.

Întrebat despre realizarea unui Pact pentru romi, Traian Băsescu a spus că nu mai are resursele necesare, după Pactul pentru educaţie, să declanşeze dezbaterile pentru un astfel de document.

”Asta nu înseamnă că nu aş încerca să o fac, dacă lideri ai comunităţii roma nu ar face din orice implicare a preşedintelui în problema romilor o motivaţie de a jigni”, a comentat Băsescu.