Băsescu: Demisia lui Antonescu nu a ajuns la Monitorul Oficial, nu e oficială

Publicat: 04 03. 2014, 21:49
Actualizat: 31 03. 2020, 06:38

„Dacă luăm la puricat decizia asta, demisia lui Crin Antonescu de la şefia Senatului nu a apărut în Monitorul Oficial. Hotărârea a fost semnată de un vicepreşedinte. Eu vă spun că este o realitate, nu ştiu dacă PDL şi PMP s-au legat de acest amănunt, care, din punct de vedere legal, poate fi un motiv de respingere şi la Curtea Constituţională”, a spus şeful statului.

Preşedintele a ţinut să precizeze că „Antonescu este preşedintele Senatului, până la apariţia deciziei în Monitorul Oficial”.

Parlamentul a adoptat, marţi, prin vot secret cu bile, cu 346 voturi „pentru” şi 191 „împotrivă”, proiectul de Hotărâre privind modificarea structurii şi compoziţiei politice a Guvernului.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a menţionat că Hotărârea este semnată, după ce a trecut de votul Parlamentului, de el, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor şi de Cristian Dumitrescu, vicepreşedinte al Senatului.

Hotărârea Parlamentului privind modificarea structurii şi compoziţiei politice a Guvernului a fost publicată marţi seară în Monitorul Oficial.