Băsescu, despre Antonescu: I-aş face o recomandare - Relax!

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, miercuri, întrebat despre afirmaţia lui Crin Antonescu potrivit căreia preşedintele ales şi oamenii acestuia nu vor scăpa de el decât dacă îl "omoară", că îi recomandă preşedintelui interimar să fie mai relaxat.

Urmărește
1978 afișări
Imaginea articolului Băsescu, despre Antonescu: I-aş face o recomandare - Relax!

Băsescu, despre Antonescu: I-aş face o recomandare - Relax! (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Întrebat cum comentează prestaţia preşedintelui interimar, "acting president", care a vorbit în engleză la începutul întâlnirii cu delegaţia FMI, Băsescu a răspuns, râzând, după un moment de pauză: "Nu l-am văzut".

Întrebat despre afirmaţia lui Antonescu potrivit căreia preşedintele suspendat şi oamenii acestuia nu vor scăpa de el decât dacă îl "omoară", Băsescu a răspuns, râzând: "Mi-am făcut cruce azi dimineaţă. I-aş face o recomandare, să fie mai calm, mai relaxat. Relax!".

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că preşedintele suspendat, Traian Băsescu, şi oamenii acestuia nu vor scăpa de el decât dacă îl "omoară", indiferent câte ameninţări, insulte sau calomnii îi vor fi adresate.

Antonescu a declarat, într-o emisiune la Antena 3, că în lupta politică împotriva lui Traian Băsescu va merge până la capăt şi nu se va opri din acest demers indiferent câte ameninţări îi vor fi adresate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici