Băsescu despre reducerea TVA şi neimpozitarea pensiilor: Tot ce ştiu am aflat din presă şi de la TV

Publicat: 22 10. 2010, 13:43
Actualizat: 07 11. 2012, 03:33

Traian Băsescu a evitat să spună dacă va promulga legile, declarând că nu le-a citit pentru că încă nu le-a primit.

„Tot ce ştiu am aflat din presă şi de la televizor”, a spus preşedintele care a precizat că atunci când le va primi, le va citi şi îşi va exprima opinia.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege iniţiat de parlamentari PSD, PC şi PNL prin care TVA scade de la 24 la sută la 5 la sută pentru pâine, carne, lapte, ulei şi zahăr.

Tot marţi, Camera Deputaţilor a adoptat o propunere legislativă a deputatului PDL Mircia Giurgiu de modificare a Codului Fiscal, care prevede că „venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin scăderea din venitul din pensii a sumei de 2.000 de lei neimpozabile lunare„.

Pentru ambele proiecte, Camera este forul decizional, iar legile urmează să fie transmise preşedintelui Traian Băsescu pentru promulgare.

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat, miercuri, că îşi asumă greşeala privind votarea de către PDL a celor două proiecte de lege.

„A fost o confuzie pe care mi-o asum”, a precizat Toader.