- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Băsescu: Dunărea trebuie să devină o adevărată magistrală fluvială modernă
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că Strategia Dunării este un proiect în care autorităţile române au investit foarte mult, susţinând că principala probă pe care strategia va trebui să o depăşească este menţinerea unui interes constant şi a implicării statelor din regiune.
Băsescu: Dunărea trebuie să devină o adevărată magistrală fluvială modernă (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
"România este astăzi gazda unui eveniment de o importanţă majoră: Summit-ul Dunării. Ne întâlnim la Bucureşti pentru a marca angajamentul politic al statelor riverane privind Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării. Acest Summit este un eveniment cu rezonanţă aparte pentru cetăţenii europeni care locuiesc în macro-regiunea dunăreană. Ei aşteaptă lansarea unui proiect viabil, cu rezultate concrete pentru calitatea vieţii lor", a declarat Traian Băsescu, în discurul rostit la Summit-ul Dunării.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avion doborât de Rusia sau un simplu accident? Care sunt teoriile contradictorii din spatele tragediei aviatice de Crăciun din Kazahstan
-
AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România
-
Noi violenţe în Siria, în zona în care locuiesc mulţi membri ai sectei alawite a lui Assad
-
Suceava. O cisternă a luat foc, în urma unui accident rutier. Patru persoane rănite
El a adăugat că, acum doi ani, în octombrie 2008, se afla la Bruxelles, dând curs invitaţiei Landului Baden-Wurttemberg, care organiza, la Reprezentanţa sa pe lângă Uniunea Europeană, conferinţa pe tema viitorului spaţiului dunărean.
"Am avut atunci ocazia să vorbesc participanţilor despre o serie de proiecte europene ambiţioase în domeniul transporturilor, despre un mediu mai curat, despre dezvoltarea echilibrată şi coeziunea socială. Proiectul major de care vorbeam era o Strategie pentru regiunea extinsă a Dunării - un nou instrument comunitar menit să ajute la dezvoltarea durabilă a întregului bazin dunărean şi să micşoreze decalajele de dezvoltare economico-socială dintre diversele zone ale acestui areal. În tot acest timp, din 2008 şi până astăzi, am fost martorii unui entuziast proces de promovare, elaborare, dialog şi dezbateri. România şi Austria au dat tonul în «orchestra» diversă, dar armonioasă, a spaţiului dunărean şi au fost susţinute, încă de la început, de toate ţările riverane. Am deschis un drum care astăzi este aproape de finalizarea etapei de concepţie. Mulţumesc colegilor din toate statele din regiune pentru excelenta colaborare, implicare, pentru angajamentul politic şi însufleţirea cu care au lucrat, împreună, la construirea acestui proiect inovator european", a adăugat şeful statului român.
El a mai afirmat că, încă de la început, Comisia Europeană a fost alături, a susţinut şi a încurajat acest parteneriat.
"Pentru aceasta, mulţumesc domnului preşedinte Barroso, care a înţeles atât de bine importanţa fluviului dunărean pentru Uniunea Europeană şi legătura pe care acesta o realizează cu sud-estul continentului şi, mai departe, cu Asia Centrală prin conexiunea sa cu Marea Neagră. Urmează, în luna decembrie, adoptarea de către Comisia Europeană a Strategiei Dunării şi a Planului de acţiune aferent. Aşteptăm cu mare interes acest moment. În opinia mea, cea mai importantă dimensiune economică a Dunării este, fără îndoială, sectorul de transport naval. Indicatorii transportului pe Dunăre, Coridorul Pan-European de Transport VII, indică o sub-utilizare a potenţialului existent, nu numai în comparaţie cu Rinul, dar şi faţă de rutele navigabile mult mai mici din unele zone ale Europei. Dunărea trebuie să devină o adevărată magistrală fluvială modernă, în vederea asigurării rolului de axă majoră de transport la nivel european", a menţionat Băsescu.
Potrivit şefului statului, alături de transport, strategia va însemna proiecte şi investiţii în infrastructura portuară şi de energie şi va acorda mai multa atenţie protecţiei mediului, va modela cooperarea teritorială între regiuni şi localităţi învecinate.
"Crearea unui sistem de gestiune a factorilor de mediu, inclusiv înlăturarea efectelor negative asupra mediului în caz de catastrofe naturale, păstrarea şi extinderea zonelor împădurite, a parcurilor şi zonelor verzi din zonele urbane, reprezintă priorităţi pentru noi toţi în contextul dezbaterilor asupra schimbărilor climatice şi a rolului Uniunii ca actor global în acest proces. Delta Dunării este unul dintre cele mai întinse ţinuturi umede din lume în stare naturală şi are triplu statut internaţional de protecţie. Delta are nevoie de un program special şi România este decisă să acţioneze pentru îmbunătăţirea şi întărirea protecţiei acestui ecosistem unic", a mai precizat Traian Băsescu.
El a arătat că strategia urmează să propună dezvoltarea turismului şi valorificarea patrimoniului natural şi a moştenirii cultural-istorice prin dezvoltarea infrastructurii specifice şi intense acţiuni de promovare.
"Dunărea constituie un important catalizator al creativităţii şi al dialogului intercultural, o sursă de inspiraţie şi o punte de legătură şi comunicare între culturi şi civilizaţii dezvoltate prin relaţiile comerciale, sociale şi culturale prilejuite de proximitatea sa. Aş vrea să amintesc aici câteva proiecte transfrontaliere pe care România le propune pentru a le realiza împreună cu statele vecine, sub «umbrela» Strategiei Dunării. Cu vecinii bulgari de la sud împărţim cea mai mare parte a cursului Dunării, însă, avem un singur pod care ne leagă, la Giurgiu - Ruse. Un alt pod, cel de la Vidin - Calafat, nu este, încă, finalizat. Dorim să dezvoltăm turismul, schimburile economice şi să dinamizăm viaţa pe cele două maluri. Ne propunem construirea a două noi poduri, la Bechet - Oreahovo şi la Călăraşi - Silistra, precum şi construirea unui nou complex hidro-energetic pe Dunăre. În sud-vestul şi vestul României avem nevoie de noi proiecte de cooperare cu alte două state vecine, Ungaria şi Serbia. Deja există programele de cooperare teritorială care valorifică potenţialul local şi propun investiţii care să apropie comunităţile din vecinătatea graniţelor. Sunt convins că strategia noastră va consolida şi diversifica această cooperare, aducând elemente noi, proiecte mai importante precum interconectările energetice sau colaborarea în managementul riscurilor, al inundaţiilor sau al accidentelor cu impact transfrontalier", a mai spus preşedintele Băsescu.
El le-a urat succes colegilor din Ungaria, care vor avea o misiune importantă, cea a asigurării preşedinţiei Uniunii Europene în semestrul I al anului 2011, când vor fi realizaţi primii paşi în implementarea strategiei.
"La est, Republica Moldova şi Ucraina sunt alţi doi parteneri importanţi ai noştri, cu care vom lucra la elaborarea proiectelor de interes comun. Trebuie să lansăm proiecte importante de conectare a infrastructurii şi să utilizăm mult mai bine potenţialul extraordinar al regiunilor limitrofe. Asigurarea navigabilităţii Prutului inferior şi legarea regiunilor vecine prin construirea unor poduri peste Prut şi Dunăre reprezintă proiecte prioritare pentru locuitorii acestor zone. Într-adevăr, poate că cea mai mare realizare a noastră este, de fapt, instituirea unui nou mod de colaborare. Strategia Dunării este deja un succes fiindcă ne-a adus împreună, angajându-ne într-un tip inovator de cooperare, mai dinamic, orientat spre rezultate", a mai declarat şeful statului român.
El a adăugat că rămân extrem de multe lucruri de făcut, fiind nevoie de "investiţii serioase şi de angajamentul permanent al guvernelor şi al autorităţilor locale", de asistenţă, transfer de expertiză şi tehnologie dinspre regiunile dezvoltate din vest spre cele mai puţin avansate din est.
"Consider că principala probă pe care Strategia Dunării va trebui să o depăşească este menţinerea unui interes constant şi a implicării statelor din regiune. Nu este uşor ca, în plin proces de reconstrucţie după o criză financiară şi economică cu efecte globale, să găsim resursele financiare necesare pentru finanţarea investiţiilor majore de infrastructură. Va fi extrem de important să alocăm resurse umane şi de capital pentru guvernarea acţiunilor prioritare ale Strategiei şi să reuşim să implementăm atât proiectele de interes local, cât şi cele de interes naţional şi cu impact transfrontalier. Există la dispoziţia noastră însemnate fonduri europene pe care le putem şi trebuie să le folosim în beneficiul cetăţenilor noştri. Avem nevoie de o capacitate ridicată de a absorbi fondurile comunitare; trebuie să administrăm cât mai eficient resursele de care dispunem din bugetul Uniunii. Vom putea să ne atingem obiectivele valorificând deplin expertiza privind utilizarea fondurilor comunitare care există în cadrul Comisiei Europene, dar şi în statele membre din regiune", a susţinut Traian Băsescu.
El a menţionat că trebuie combinate trei aspecte esenţiale: utilizarea experienţei bogate din unele state membre ale Uniunii Europene din regiune, state precum Germania sau Austria, valorificarea creşterea expertizei naţionale şi, nu în ultimul rând, simplificarea reglementărilor comunitare.
"Vom lucra împreună cu colegii noştri din Comisia Europeană şi din statele membre ale Uniunii pentru a face un adevărat salt calitativ în acest domeniu. Strategia Dunării este un proiect în care autorităţile române, eu personal am investit foarte mult. Permiteţi-mi să-mi exprim convingerea că această Strategie va fi un proiect de mare succes, nu numai pentru statele riverane, dar pentru întreaga Europă", a conchis Traian Băsescu.
Summit-ul Dunării reuneşte, luni, la Bucureşti, 22 de delegaţii reprezentând şefi de guverne din cele 14 state din bazinul Dunării, Comisia Europeană, reprezentanţi ai celor şase landuri riverane din Germania şi Austria, primăria oraşului Ulm din Germania şi Polonia, în calitate de observator.
Reuniunea are loc la Palatul Parlamentului, sub înaltul patronaj al preşedintelui României.
Printre participanţii de marcă la eveniment se numără preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso, premierul Bulgariei, Boiko Borissov, cel al Ungariei, Viktor Orban, premierul Croaţiei, Jandranka Kosor şi cel al Republicii Moldova, Vlad Filat. De asemenea, se va afla la Bucureşti preşedintele Comitetului Regiunilor, Mercedes Bresso.
La summit-ul de la Bucureşti sunt prezenţi şi vicepremierii Cehiei, Karel Schwarzenberg, Sloveniei, Jan Fidler, fost comisar european şi Serbiei, Bozidar Djelic.
La eveniment mai participă ministrul austriac de Externe, Michael Spindeleger, ministrul german de stat Kornelia Piper şi preşedintele Comisiei de Afaceri Europene din Bundestag, Gunther Kirchbaum.
Polonia, invitată în calitate de observator, este reprezentată de un secretar de stat. Ucraina, deşi invitată, nu a trimis niciun răspuns părţii române cu privire la un reprezentant pe care îl va trimite la eveniment.
Evenimentul constituie prilejul unei dezbateri privind obiectivele prioritare în procesul de structurare a Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, urmând ca participanţii să semneze la final o declaraţie comună.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 18:18
Israelul loveşte aeroportul Sana'a, porturile şi centralele electrice din Yemen
-
astăzi, 18:03