Băsescu: Eu nu spun, ca Vanghelie, „Garantat Băsescu”

Publicat: 16 05. 2009, 13:36
Actualizat: 06 11. 2012, 09:21

Băsescu a fost întrebat de către un participant de ce, în actuala formulă guvernamentală, a fost aleasă Ecaterina Andronescu pentru Ministerul Educaţiei, având în vedere că aceasta a mai deţinut portofoliul.

"Este aceeaşi formulă pentru că aşa aţi votat", a răspuns Băsescu, după care a râs îndelung, în aplauzele celor prezenţi.

El a menţionat că structura Cabinetului este rezultatul votului popular.

Băsescu a dat asigurări că a discutat mult cu Andronescu şi aceasta i-a spus că este hotărâtă să facă reformă în educaţie, "să meargă pe legile de reformă", menţionând că proba pentru acest lucru va fi schimbarea curriculei, la toamnă. Preşedintele a spus că speră că Sportul nu va deveni materie opţională, cu ore programate sâmbăta.

Cel care pusese întrebarea a insistat, menţionând că Ecaterina Andornescu a câştigat un mandat de parlamentar, la alegeri, după distribuiri, şi că nu pare în regulă că, în aceste condiţii, a ajuns ministru. Băsescu a spus că este de părere că deja a răspuns, reluând precizarea că Andronescu se declară hotărâtă să facă reformă. Preşedintele a menţionat, însă, că el nu poate garanta acest lucru, urmând să se vadă dacă angajamentul Ecaterinei Andronescu este sau nu real.

"Eu nu fac ca domnul Vanghelie: «Garantat Vanghelie», nu spun «Garantat Băsescu»", a adăugat Băsescu.

Ecaterina Andronescu a candidat, la alegerile generale din 2008, într-un colegiu din Sectorul 5 din Capitală, apărând pe afişele electorale ale PSD alături de primarul de sector, Marian Vanghelie, sub sloganul: "Garantat Vanghelie".