Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la B1TV, că în contextul discuţiilor despre reorganizare a fost acuzat de Mircea Geoană că a trădat ţara, şeful statului precizând că el nu a mers la Moscova, în campania din 2009, pentru a lua binecuvântarea de a fi preşedinte al României.
Întrebat dacă Mircea Geoană s-a maturizat, de la înfrângerea din 2009, Băsescu a răspuns că şeful Senatului a dat „o probă” în acest sens recent.
Băsescu a adăugat că Geoană l-a acuzat, în contextul discuţiilor despre reorganizare, că a trădat interesele ţării.
„Eu nu-mi aduc aminte să fi mers la Moscova să iau binecuvântarea pentru a fi preşedintele României”, a spus Băsescu.
Şeful statului a ţinut să precizeze că vizita făcută de Mircea Geoană la Moscova în campania din 2009 a fost „neoficială” şi „pe ascuns”.