”Astăzi instalăm al treilea guvern, în interval de 12 luni, pe cenuşa guvernelor Grindeanu şi Tudose. Nimeni nu poate contesta acest lucru anul, 2017 s-a încheiat cu o creştere economică de circa 7%. În anul 2017 s-au mărit şi salarile şi pensiile, dar care a fost costul politicii fiscal-bugetare uită orice membru al alianţei să spună”, a declarat preşedintele PMP, Traian Băsescu, reamintind inflaţia galopantă, creşterea robor, deficitul de cont curent şi refuzul Guvernului de a respecta tratatul fiscal pe care România l-a ratificat” – singura soluţie de a pregăti ţara pentru zona euro”.
Traian Băsescu a afirmat că programul de guvernare reprezintă ”o mare gogoaşă” şi nu este realizabil, precizând că s-ar bucura dacă actualul Guvern ar face o prioritate din investiţii.
Preşedintele PMP a susţinut că actualul Guvern arată ca unul dintr-o ţară subdezvoltată.
”Avem cel mai mare guvern din UE, numeric. (…) Arată ca un guvern de ţară subdezvoltată, în care fiecărui trib sau tribuleţ trebuie să i se dea câte ceva”, a spsu liderul PMP.
Băsescu a spus că în Cabinetul Dăncilă sunt doi, trei oameni valoroşi, însă sunt şi ”oameni bolnavi”, care au ”coloana flexibilă”.
”Dacă mă refer la structura calitativă a acestui guvern stufos, putem observa că sunt doi, trei oameni valoroşi în Guvern. Sunt şi câţiva oameni bolnavi, au coloana flexibilă. Mai este o categorie de oameni care vorbesc cu dificultate limba română. De astăzi, nu îi mai cert pe unguri că vorbesc stricat limba română pentru că avem şi noi unul care taie <
Traian Băsescu a afirmat că nu poate decât să se roage ca acest guvern să aibă o viaţă cât mai scurtă.
”Oricum, <