- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (21.01.2013, 17:19)
- Marius Fratila
Băsescu i-a decorat pe ambasadorii Italiei şi Greciei, într-o ceremonie care a avut loc la Cotroceni
Preşedintele Traian Băsescu i-a decorat luni, într-o ceremonie la Palatul Cotroceni, cu Ordinul Naţional "Pentru Merit" - în grad de Mare Cruce, pe ambasadorul Italiei la Bucureşti, Mario Cospito, şi ambasadorul Greciei, Georgios Poukamissas, aflaţi la final de mandate.

Traian Băsescu (Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto)
"Aţi fost nu numai nişte străluciţi reprezentanţi ai ţărilor dumneavoastră, dar aţi devenit şi foarte buni prieteni ai României. Rar ţi se întâmplă ca în această lume, la acest nivel, să faci gesturi care, dincolo de a fi de protocol, sunt şi gesturi făcute din suflet. Vreau să ştiţi că mica ceremonie de astăzi şi înaltele decoraţii ale statului român v-au fost acordate nu numai ca un semn de respect pentru statele pe care le-aţi reprezentat la Bucureşti, dar şi din suflet pentru ce aţi făcut pentru România", le-a transmis Băsescu celor doi ambasadori.
De asemenea, ambasadorul italian a ţinut să mulţumească românilor din Italia pentru contribuţia la dezvoltarea economiei şi societăţii italiene. "Rădăcinile istorice şi culturale consolidate de-a lungul secolelor sunt îmbogăţite astăzi cu o importantă prezenţă antreprenorială italiană în România şi cu o extraordinară comunitate română în Italia. Folosesc acest prilej, domnule preşedinte, pentru a mulţumi tuturor românilor din Italia pentru contribuţia excepţională de zi cu zi la dezvoltarea economică şi socială a ţării mele. Dumnezeu să îi binecuvânteze pe toţi!", a spus Cospito, aflat la Bucureşti din iulie 2008.
El a arătat şi că Italia va rămâne alături de România în această perioadă grea. "Vă asigur că Italia şi poporul italian vor fi întotdeauna alături de o Românie democratică, modernă şi tolerantă, ţara noastră soră", a mai spus ambasadorul Italiei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
La rândul său, ambasadorul Poukamissas a arătat că în cei aproape cinci ani de mandat s-a bucurat de ospitalitatea şi căldura poporului român. "Vă doresc ceea ce e mai bun pentru ţara dumneavoastră şi vă doresc ca pacea civilă să prevaleze pentru beneficiul întregului popor român, pentru prosperitatea şi viitorul pe care acest popor îl merită", a mai spus ambasadorul Poukamissas.
La Palatul Cotroceni a mai avut loc luni şi primirea noului ambasador al Japoniei, Keiji Yamamoto, pentru prezentarea scrisorilor de acreditare, precum şi a ambasadorului din Uruguay, Pedro Mo Amaro, în vizită de rămas bun.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe