- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (30.07.2015, 02:29)
- Alina Novaceanu
Băsescu: Îmi voi scrie memoriile. Încep de la cum am ajuns eu candidat în 2004
Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că a început să scrie un volum de memorii despre cei zece ani ai mandatului său de preşedinte, susţinând că vrea să termine cartea în primăvara anului viitor.

Băsescu: Îmi voi scrie memoriile. Încep de la cum am ajuns eu candidat în 2004 (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)
"Da, am început, am planul lucrării, am o schiţă. Am început să vorbesc în faţa unui microfon. Nu mă ajută nimeni pentru că oferte sunt foarte multe, dar nu aş vrea să fie cunoscut conţinutul înainte să termin”, a spus Băsescu la B1 Tv, întrebat dacă îşi va scrie memoriile.
El a spus că vrea să fie un volum citibil, care va începe de la momentul candidaturii sale pentru primul mandat de preşedinte, în 2004.
"Încep de la campania electorală din 2004, memorii ca preşedinte. Aş vrea să fie o carte generală a mandatului de 10 ani, memorii, adică ce îmi aduc eu aminte şi susţinute cu trimiteri la documente. Deci, exact lucrurile cum le-am văzut eu (...). Încep de la cum am ajuns eu candidat în 2004”, a precizat Băsescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Antonescu: Mi-ar fi plăcut ca primul invitat european al lui Trump să fie preşedintele României
-
Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce situaţii ar face asta
-
Şeful spionajului militar ucrainean: Coreea de Nord asigură Rusiei jumătate din necesarul de muniţie pentru război
El a adăugat că gradul de sinceritate va fi "sută la sută", arătând că ceea ce nu se poate spune nu o să scrie.
"Aş vrea ca volumul să fie citibil. Nu aş vrea să fac un volum de 500 de pagini, s-ar putea scrie. Dar intenţionez, pe urmă, să dezvolt un volum separat pe probleme de securitate naţională, pentru probleme economice, aşa cum le-am văzut eu”, a mai spus Traian Băsescu, arătând că volumul va respecta "calendarul evenimentelor".
Fostul şef al statului a mai afirmat că acest volum va supăra mulţi oameni, însă "nu pe toţi".
El a mai precizat că nu a citit volumele lansate de Klaus Iohannis şi nici pe cele ale lui Ion Iliescu.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 18:14
Fost ministru de Finanţe: Patrioţilor, ce ne facem cu performanţa lu' idolu' Musk?
-
astăzi, 18:05
Live text Alegeri federale în Germania. Prezenţa la urne, mai mare decât în 2021 / Tensiunile din Europa se resimt în Berlin / Cine sunt candidaţii şi care sunt principalele teme de dezbatere