Băsescu informează Parlamentul privind forţele româneşti dislocate în teatrele de operaţii în 2011

Preşedintele Traian Băsescu a transmis Parlamentului o informare privind forţele româneşti care vor fi dislocate în teatrele de operaţii în anul 2011, potrivit deciziei CSAT.

Urmărește
7 afișări

Astfel, conform informării transmise de şeful statului, România va avea dislocaţi, în anul 2011, în teatrele de operaţii, 2.525 de militari, din care 1.885 în Afganistan, în timp ce 902 militari se vor afla în ţară, fiind dislocabili la ordin.

Forţele dislocate în teatrele de operaţiuni vor avea misiuni de apărare colectivă, misiuni în sprijinul păcii şi misiuni individuale de observare şi monitorizare.

Cei mai mulţi soldaţi dislocaţi, respectiv 2.235, vor avea misiuni în sprijinul păcii, astfel: 226 militari defalcaţi în Balcani, din care 159 vor avea misuni conduse de NATO-KFOR şi 67 conduse de UE-ALTHEA; 1.885 de militari defalcaţi în Afganistan, din care 1.878 vor avea misuni conduse de NATO-ISAF şi 7 vor activa în cadrul Coaliţiei de Luptă împotriva Terorismului; 10 militari defalcaţi în Irak, având misiuni conduse de NATO (NTM-I); 4 militari dislocaţi ca personal de stat major şi legătură; 10 militari dislocaţi în Orientul Mijlociu, ca personal de stat major, instructori şi observatori; 20 de militari dislocaţi în Africa, cu misiuni conduse de UE şi 80 de militari constituind un detaşament de 4 elicoptere, operaţional în funcţie de solicitări, de necesităţile operaţionale şi de limitările echipamentelor.

Totodată, 205 militari vor avea misiuni de apărare colectivă, în cadrul Operaţiei Active Endeavour, în timp ce 85 de militari vor acea misiuni individuale de observare şi monitorizare, astfel: 60 de militari dislocaţi sub egida ONU, 5 militari dislocaţi sub egida OSCE şi 20 de militari dislocaţi sub egida UE.

Pe de altă parte, 902 militari vor fi dislocabili la ordin, aceştia aflându-se în ţară. Este vorba despre 265 militari sub comanda NATO (NRF), din care 235 constituind NRF revizuit - forţa de răspuns RFP 2011 şi 30 de militari constituid NRF revizuit - forţa de răspuns imediat IRF 2010; 68 de militari sub comanda UE (EU Battlegroups); 189 de militari sub comanda ONU (UN SAS); 360 de militari constituind rezerva de forţe (rezerva strategică) şi 20 de militari constituind personal de stat major naţional din comandamentele NATO şi UE.

Totalul general al forţelor dislocate şi dislocabile la ordin este de 3.427 militari.

Şeful statului precizează, în informare, că forţele armate respective asigură continuitatea misiunilor în teatrele de operaţii în care România este angajată, iar forţele operaţionalizate, care se vor afla în ţară, vor avea posibilitatea de a fi desfăşurate la ordin, constituind contribuţia României, conform angajamentelor asumate.

Preşedintele Băsescu precizează, de asemenea, că personalul participant la misiuni în afara teritorului naţional va avea dotarea tehnică şi armanentul necesare îndeplinirii misiunilor specifice fiecărui teatru de operaţii şi că fondurile financiare necesare participării României la aceste misiuni sunt asigurate din bugetele alocate Ministerului Apărării şi Ministerului Administraţiei şi Internelor pe 2011.

Defalcarea forţelor şi mijloacelor armate dislocate şi dislocabile în 2011, transmisă de şeful statului, Traian Băsescu, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, se va afla pe ordinea de zi de marţi a plenului acestui for legislativ, spre informare.

CSAT a decis, în 25 ianuarie, că forţele Armatei României dislocate în teatrele de operaţii vor creşte în 2011 cu 183 de militari, putând astfel participa la misiuni în afara teritoriului statului cu un efectiv maxim de 3.427 militari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici