Băsescu invită partidele la consultări pe tema raportului CE pe Justiţie

Preşedintele Traian Băsescu a trimis invitaţii partidelor parlamentare pentru consultări la Palatul Cotroceni, pe tema raportului CE pe Justiţie, întâlnire care ar urma să aibă loc marţi, cu o zi înaintea sesiunii extraordinare a Camerei Deputaţilor în care se dă votul la cazurile Năstase şi Mitrea.

Urmărește
49 afișări
Imaginea articolului Băsescu invită partidele la consultări pe tema raportului CE pe Justiţie

Băsescu invită partidele la consultări pe tema raportului CE pe Justiţie (Imagine: Mediafax Foto)

Contactată de MEDIAFAX, preşedintele PC, Daniela Popa, a confirmat primirea unei astfel de invitaţii, precizând că singura temă propusă de şeful statului pentru consultări se referă la raportul CE pe tema Justiţiei.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că, după prezentarea raportului CE, a discutat cu instituţiile cu responsabilităţi legate de cele patru teme din justiţie în legătură cu care România este monitorizată, stabilind cu acestea obiectivul încetării monitorizării din iulie 2009.

Băsescu a spus, de asemenea, că pentru realizarea obiectivului este necesar ca în raportul intermediar care va fi prezentat de Comisie în decembrie 2008 să se constate progrese în cele patru domenii în care România este monitorizată pe justiţie. El a arătat că eforturile pentru realizarea obiectivului nu trebuie amânate pentru anul viitor, tocmai ca în decembrie Comisia să poată constata progrese în toate cele patru domenii monitorizate.

Preşedintele Băsescu a spus că, astfel, a decis să ceară a doua oară Parlamentului o sesiune extraordinară în care să se decidă asupra avizării urmăririi penale în cazul unor foşti miniştri şi actuali parlamentari.

El a ţinut să precizeze că raportul Comisiei Europene este susţinut de un document-suport, cu caracter tehnic, care trebuie citit.

Preşedintele Traian Băsescu a solicitat, la începutul săptămânii trecute, conducerii Parlamentului, organizarea unei sesiuni extraordinare pentru avizarea urmăririi penale a unor foşti miniştri şi actuali parlamentari, având în vedere cele menţionate în raportul prezentat în 23 iulie de Comisia Europeană.

Cererea adresată de şeful statului este a doua de acest fel trimisă Legislativului, o solicitare similară, care făcea referire şi la necesitatea reexaminării cu celeritate a Legii Curţii de Conturi, fiind transmisă la începutul vacanţei parlamentare. Înainte de această primă scrisoare, şeful statului retrimisese Parlamentului Legea Curţii de Conturi pentru reexaminare.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis convocarea în data de 13 august, ora 11.00, a unei sesiuni extraordinare a Camerei, cu două puncte pe ordinea de zi: situaţia inundaţiilor şi avizul începerii urmăririi penale a foştilor miniştri Adrian Năstase şi Miron Mitrea.

În schimb, conducerea Senatul se va întruni abia la jumătatea lunii august pentru a lua în discuţie oportunitatea convocării unei sesiuni extraordinare a acestui for legislativ în care să se discute solicitările de avizare a începerii urmăririi penale în cazurile Paul Păcuraru şi Codruţ Sereş.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici