Băsescu l-a înaintat în grad pe colonelul George-Viorel Voinescu, adjunct al directorului SRI
Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei remis, luni, agenţiei MEDIAFAX, Băsescu a semnat decretele de acordare a gradului de general de brigadă cu o stea pentru George-Viorel Voinescu şi Sergiu Anton, ambii colonei în SRI.
Voinescu a fost numit adjunct al directorului SRI la 27 iulie 2005, prin decret semnat de preşedinte. El a absolvit cursurile Facultăţii de Logistică din cadrul Academiei de Înalte Studii Militare în anul 1994 şi cursul postuniversitar – contabilitate informatizată în anul 1999. În anul 2006 a absolvit cursurile Colegiului Naţional de Apărare. Anterior numirii în funcţia de adjunct al directorului SRI, a deţinut diferite funcţii de conducere în cadrul Brigăzii Antiteroriste şi Direcţiei Financiare a Serviciului Român de Informaţii. În anul 2004 a fost avansat la gradul de colonel.
Tot luni, Băsescu a semnat decretul privind acordarea gradelor de general de brigadă cu o stea colonelului Tomiţă-Cătălin Tomescu, de general de flotilă aeriană cu o stea comandorului de aviaţie Avram Ion şi de contraamiral de flotilă cu o stea comandorilor Niculae Vâlsan şi Aurel Popa, toţi din Ministerul Apărării.
De asemenea, şeful statului a semnat decretele de înaintare la gradul de viceamiral cu trei stele, în retragere, pentru contraamiralii în retragere Petru Anghel, Constantin Iordache şi Ilie Ştefan, toţi din Ministerul Apărării;
Băsescu a semnat şi acreditarea lui Ştefan Costin în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Ecuador, cu reşedinţa la Lima, în Republica Peru.