Băsescu: La Consiliu s-a adoptat o minută – noile condiţii Schengen nu se aplică României – 2
Preşedintele a declarat că a afirmat la Consiliu că România susţine reglementările privind întărirea guvernanţei Schengen „din interiorul” acestui Spaţiu.
El a mai spus că şefii de stat şi de guvern din UE au stabilit, printe altele, posibilitatea introducerii unor controale la graniţă în unele state în cazuri excepţionale în condiţiile în care presiunea migraţionistă la frontierele Spaţiului este foarte mare, dar fără a afecta drepturilor cetăţenilor UE.
El a mai spus că a avut discuţii, printre alţii, cu preşedintele francez şi cu premierul olandez.
Preşedintele a mai spus că la Consiliu a fost adoptată o minută la consluzii, care de obicei nu se face publică, în care se arată că noile reglementări privind întărirea guvernanţei Schengen nu se aplică în cazul aderării României şi Bulgariei.