Prima pagină » Politic » Borbely: PSD trebuia să discute cu partidele înainte de a vorbi de moţiune

Borbely: PSD trebuia să discute cu partidele înainte de a vorbi de moţiune

Vicepreşedintele executiv al UDMR, ministrul Dezvoltării Borbely Laszlo, a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că anunţul PSD de a depune moţiune de cenzură i se pare "curios", pentru că s-a făcut fără niciun fel de discuţii prealabile, Uniunea fiind dispusă să dezbată şi acum problemele care există.
Borbely: PSD trebuia să discute cu partidele înainte de a vorbi de moţiune
25 aug. 2007, 17:13, Politic

În opinia lui Borbely, PSD trebuia să discute înainte de a vorbi de moţiunea de cenzură cu restul partidelor politice şi să spună care sunt problemele, transmite corespondentul MEDIAFAX

“Depunerea unei moţiuni de cenzură nu este ceva ieşit din comun, pentru că este un exerciţiu democratic, din acest punct de vedere nu e nimic anormal. Eu cred, însă, că într-o democraţie parlamentară partidele care sunt la guvernare, opoziţia care are probleme şi vrea să introducă eventual o moţiune de cenzură stau jos, discută, partidul de opoziţie spune care sunt problemele, de ce vrea să introducă această moţiune de cenzură, eu nici acum nu am înţeles acest lucru din toate declaraţiile colegilor de la PSD, în afară de faptul că nu e o guvernare bună. Şi după ce nu cad de acord asupra a două, a cinci, a zece puncte să schimbăm programul de guvernare sau alte propuneri, atunci, da, este normal să vină şi să introducă moţiunea de cenzură”, a afirmat Borbely, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, întrucât UDMR este parteneră de coaliţie şi face parte din Guvern, alături de PNL, este disponibilă pentru discuţii legate de problemele care există. Borbely s-a declarat convins că depunerea unei moţiuni de cenzură în acestă perioadă ar reprezenta un element de instabilitate.