Băsescu, la începutul întâlnirii cu delegaţia FMI: Ce-i atâta presă?

Publicat: 30 10. 2010, 11:08
Actualizat: 07 11. 2012, 16:33

Preşedintele Traian Băsescu a primit, sâmbătă, la Cotroceni, delegaţia FMI condusă de Jeffrey Franks. Şeful statului a dat mâna cu membrii delegaţiei FMI, după care toţi oficialii prezenţi s-au aşezat.

„Ce o fi aşa de interes pentru voi? Ce-i atâta presă?”, i-a întrebat preşedintele pe jurnaliştii şi operatorii prezenţi, după care a râs.

„Aţi reuşit să treziţi interesul jurnaliştilor pentru aceste discuţii”, a spus apoi preşedintele, râzând, adresându-se membrilor delegaţiei FMI.

Presa a avut acces pentru câteva minute la începutul întâlnirii dintre şeful statului şi reprezentanţii FMI.