- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Băsescu, la Snagov: PDL are 48 de ore să decidă dacă vrea la putere sau în opoziţie
Preşedintele Traian Băsescu le-a spus parlamentarilor PDL, la întâlnirea de duminică seară de la Snagov, să nu pună "o pată neagră" pe partid şi că, dacă vor să pice Guvernul, să spună şi să plece în opoziţie, transmiţându-le că au 48 de ore să se gândească, susţin surse din PDL citate de "Gândul".
Băsescu, la Snagov: PDL are 48 de ore să decidă dacă vrea la putere sau în opoziţie (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
"Eu vă rog să nu puneţi o pată neagră pe partid. Dacă vreţi să picaţi Guvernul, spuneţi şi plecaţi în opoziţie. Ca şef de stat, eu am nevoie de un guvern. Aveţi 48 de ore să vă gândiţi", ar fi fost mesajul transmis de şeful statului parlamentarilor PDL, conform surselor participante la discuţii, citate de "Gândul".
ULTIMELE ȘTIRI
-
„Oricine intră în parlament, intră în Rusia”, afirmă președintele Georgiei, Salome Zourabichvili
-
În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia
-
Vin banii europeni. Cum pot companiile să obţină finanţare de peste 1 milion de euro şi ce condiţii trebuie să bifeze
-
„Gladiator II” sub lupa istoricilor: Ficţiune spectaculoasă sau adevăr denaturat?
Sursele citate au relatat că Băsescu le-a spus parlamentarilor democrat-liberali că "PDL trebuie să arate că are bărbaţi politici".
"Cine e bărbat să spună: «eu votez moţiunea» şi să plece. Aveţi timp să vă gândiţi ce vreţi: la putere sau în opoziţie", le-a transmis Traian Băsescu parlamentarilor democrat-liberali, în cadrul întâlnirii de duminică seară de la Snagov, mai scrie cotidianul.
Surse democrat-liberale au precizat pentru "Gândul" că şeful statului a ţinut un discurs energic prin care i-a îndemnat pe senatori şi deputaţi să nu mai bârfească "pe la colţuri".
"Nu vă mai plângeţi pe la diferite porţi în condiţiile în care vă puteţi deschide singuri uşile. Trebuie să iei, nu să aştepţi să ţi se dea!", le-ar fi spus Băsescu pedeliştilor.
Preşedintele ar fi dezaprobat şi propunerea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase ca parlamentarii PDL să nu participe la vot. Ideea lui Anastase a fost catalogată drept "ineficientă", Băsescu reluând teza "bărbăţiei".
"Gândul" mai scrie că şeful statului a criticat şi Guvernul, deşi s-a ferit să numească pe cineva din Executiv. "Sunt miniştri care au mimat luarea măsurilor anticriză. Miniştri care nu sunt în stare să demonstreze că fac parte din echipă să se gândească ce au de făcut", a spus preşedintele.
"Premierul a fost minţit şi sabotat de miniştri PDL. Mai corecţi sunt miniştrii care nu sunt din partid", a mai spus Băsescu, potrivit surelor citate.
Întâlnirea informală de duminică seară, de la Snagov, dintre preşedinte, premier şi grupurile parlamentare ale PDL a durat aproximativ trei ore.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO