Băsescu: Las Parlamentului libertatea de a face reformulări în proiectul privind Constituţia

Publicat: 22 06. 2011, 13:53
Actualizat: 06 11. 2012, 18:47

Întrebat la RRA dacă decizia CC privind proiectul de revizuire a Constituţiei este obligatorie, preşedintele Băsescu a răspuns: „Este obligatorie, chiar dacă discutăm despre un proiect de lege, şi nu de o lege care a trecut prin Parlament. Este legea de revizuire a Constituţiei. Proiectul este obligatoriu. Aici am două variante. Una ar fi ca în urma deciziei motivate a CC să revizuiesc textul proiectului şi să revin la Curtea Constituţională sau să transmit şi decizia CC şi proiectul şi avizul CL către Parlament, să-i las Parlamentului libertatea de a face revizuirea Constituţiei. Optez pentru această variantă, în care să las Parlamentului libertatea să aducă reformulări”.

Şeful statului a anunţat că joi dimineaţă va trimite Parlamentului proiectul de revizuire a Constituţiei.