- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Băsescu: Limitarea asumărilor la una pe sesiune, pentru ca rolul Parlamentului să nu se diminueze
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că a introdus în proiectul de revizuire a Constituţiei limitarea la o singură asumare de răspundere a Guvernului pe sesiune "pentru a se evita abuzurile de asumări de răspundere şi, practic, de diminuare a rolului Parlamentului de a dezbate legile".
"O altă prevedere, izvorâtă din experienţă, este legată de limitarea posibilităţii Guvernului de a-şi angaja răspunderea în fata Parlamentului şi aici, la articolul 114, am introdus prevederea că angajarea răspunderii Guvernului se poate face o singură dată pe sesiunea parlamentară, pe o singura lege, cu excepţia bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale", a declarat Traian Băsescu.
El a spus că introducerea celor două excepţii a fost făcută "pentru a preveni un blocaj de funcţionare".
"Deci, dacă se ajunge într-o situaţie de criză politică, în care nu poate fi trecut bugetul prin proceduri normale, se poate asuma răspunderea pe buget şi pe bugetul asigurărilor sociale fără ca acest lucru să se numeroteze la acel unic drept pe sesiune parlamentară de asumare a răspunderii pe o singură lege", a adăugat şeful statului.
El a mai spus că motivul acestei prevederi este simplu: "Pentru a se evita abuzurile de asumări de răspundere şi, practic, de diminuare a rolului Parlamentului de a dezbate legile".
Guvernul îşi poate angaja răspunderea în Parlament "o singură dată pe sesiune", limitare care nu se aplică în cazul proiectului bugetului de stat şi celui al asigurărilor sociale de stat, conform proiectului pentru revizuirea Constituţiei, făcut public, miercuri, de Administraţia prezidenţială.
Proiectul prevede, la articolul 114, că "Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Parlamentului, o singură dată pe sesiune, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Vizita lui Donald Trump Jr. ar fi fost „înscenată”. „Yankee, du-te acasă” citează un deputat al celui mai mare partid din Groenlanda
-
Tanczos Barna: Anul 2025 o să însemne o încadrare într-un deficit de 7 la sută
-
Anunţul lui Daniel David referitor la majorarea salariilor profesorilor
-
23.000 de copii în România abandonează şcoala în fiecare an. Ce soluţii are ministrul Educaţiei
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO