Băsescu: Mă întâlnesc oriunde cu PSD şi PNL, nu şi la Grivco, Fundaţia Patriciu sau sauna lui Vîntu

Publicat: 14 12. 2010, 18:05
Actualizat: 06 11. 2012, 21:50

Şeful statului a menţionat că regretă faptul că PNL nu a venit la consultările de luni.

Băsescu a mai spus că ar dori să se întâlnească „oriunde” cu PSD şi cu PNL pentru a discuta, ca preşedinte, probleme importante pentru ţară sau priorităţi legislative.

El a adăugat că nu poate fi vorba însă despre Grivco, de Fundaţia Dinu Patriciu sau de „sauna lui Vîntu”.

Băsescu a catalogat discuţiile de luni cu partidele drept „constructive”.

El a spus că a primit de la PSD semnale privind finanţările acordate unor comunităţi, menţionând că tinde să le dea dreptate social-democraţilor.