„A semnat omul şi un document că acceptă susţinerea USL, ce mai vreţi? Eu vreau să vă spun că, atunci când a fost o atitudine ostilă din partea PSD pentru candidatura lui Oprescu, eu m-am exprimat deschis că-l sprijin pe Sorin Oprescu, deşi am mers şi cu Cristian Diaconescu… Nu era capabil să dea mâna cu oamenii în parc”, a declarat Ion Iliescu.
Preşedintele de onoare al PSD a adăugat că, în final, partidul l-a susţinut pe Sorin Oprescu „şi bine a făcut”.
„Nu aveţi de ce să aveţi dubii faţă de Oprescu. Motivaţia pentru care el s-a declarat independent o ştim foarte bine, fiindcă a fost ostilitate faţă de Oprescu. Dacă eu răspundeam într-un fel ca Oprescu, părăseam partidul în 2005. Dar cum să părăsesc eu partidul pe care l-am creat pentru că nişte neghiobi vedeau înnoirea partidului prin eliminarea lui Iliescu?! Trebuia să am ranchiună?”, a conchis Iliescu.
El a cerut social-democraţilor să judece „cu cap limpede”, chiar şi în situaţii mai ambigue.
Luni, liderii PSD şi PNL au anunţat că îl vor susţine pe Sorin Oprescu pentru Primăria Capitalei, în formula „candidat independent în parteneriat cu USL”.