Băsescu: Momentul de criză economică poate evolua într-o criză socială

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că actualul moment de criză economică poate evolua, aşa cum s-a întâmplat în unele state din UE, într-o criză socială.

Urmărește
15 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Momentul de criză economică poate evolua într-o criză socială

Băsescu: Momentul de criză economică poate evolua într-o criză socială (Imagine: Mediafax Foto)

Şeful statului a făcut această afirmaţie cu ocazia depunerii jurământului de investitură de către Bogdan Chiriţoiu, preşedinte al Consiliului Concurenţei, Otilian Neagoe vicepreşedinte al instituţiei şi Mircea Valentin şi Dan Ionescu, consilieri de concurenţă, toţi pentru un mandat de 5 ani.

Ceremonia a avut loc la Palatul Cotroceni, fiind prezent şi premierul Emil Boc.

Şeful statului a ţinut la începutul discursului rostit să mulţumească fostului preşedinte al Consiliului pentru prestaţia acestuia, menţionând că în mandatul îndeplinit  instituţia a devenit foarte credibilă, în special cu Uniunea Europeană.

"Este de remarcat că vă începeţi mandatul într-un moment de criză economică, moment de criză economică ce poate evolua aşa cum a evoluat deja în multe alte ţări din Uniunea Europeană într-o criză socială. Presiunile exterioare consiliului nu trebuie să vă facă să renunţaţi la legislaţia de concurenţă pentru că tentaţia guvernelor, a instituţiilor şi a companiilor să treacă uneori la practici neconcurenţiale este mare mai ales în astfel de perioade", a spus Băsescu.

El a ţinut să le atragă atenţia  membrilor conducerii Consiliului Concurenţei asupra problemei ajutorului de stat, menţionând că "pe presiuni politice sau decizii politice se poate călca strâmb".

Băsescu le-a spus celor care au depus jurământul la Cotroceni că au datoria de a menţine România  ca o economie bazată pe concurenţă.

La finalul evenimentului, Băsescu a dat mâna cu cei prezenţi, anunţându-i râzând că ceremonia este "scurtă, seacă şi fără şampanie, pentru că este recesiune".

El a părăsit sala unde a avut loc evenimentul, însoţit de premierul Emil Boc.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici