- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (22.09.2010, 23:15)
- Gabriel Pecheanu , Gabriel Pecheanu ,
Băsescu: Negocierile dintre PDL şi PSD au durat patru zile; Dacă se dau banii, cer demisia premierului
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că negocierile dintre PDL şi PSD pe marginea Legii pensiilor au durat patru zile, susţinând că, dacă Guvernul va plăti banii, va solicita demisia premierului Emil Boc.

Băsescu:Negocierile dintre PDL şi PSD au durat patru zile;Dacă se dau banii, cer demisia premierului (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)
"Am câteva documente cu repartiţia banilor pentru PSD, informaţia, când au început negocierile. Au fost negocieri care au durat vrreo patru zile. S-a negociat în fază iniţială la nivelul şefilor de grupuri parlamentare, Toader cu Duşa, după care s-au dat unele linii de repartiţie a banilor şi, după patru zile, a şi fost transmisă premierului de grupul PDL solicitarea PSD ca să nu participe la vot. Asta a fost condiţia. Daţi-ne banii aceştia şi nu participăm la vot", a susţinut Băsescu la B1 Tv.
Şeful statului a mai spus că, dacă Guvernul Boc ar da aceşti bani, i-ar cere public premierului să-şi prezinte demisia, dar s-a declarat convins că prim-ministrul nu va accepta "un astfel de târg".
"Dacă Guvernul Boc ar da aceşti bani, public i-aş cere premierului Emil Boc demisia. Sigur, ar putea să şi-o dea sau nu, dar nu poţi să faci târguri de acest gen. Nu cu bani publici. Sunt convins că premierul nu va accepta un astfel de târg", a precizat Băsescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
POT începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din fruntea statului. Anamaria Gavrilă: „angrenează ilegitim România în decizii care vizează securitatea naţională”
-
Ciolacu despre Georgescu: România nu se poate dezvolta cu poveşti despre tunele dacice, ci construind tuneluri moderne
-
Criză logistică fără precedent în cadrul armatei ruse: lansează atacuri în Ucraina cu vehicule civile şi foloseşte măgari pentru a transporta provizii
El a adăugat că suspiciunea nu este un motiv pentru care un preşedinte să nu promulge o lege.
"Eu trebuie să văd întâi conţinutul legii, eu nu mă pot pronunţa pe procedura parlamentară. Dacă domnul Ponta ar fi fost matur, se adresa Comisiei de imunităţi a Parlamentului. A doua zi, sunt convins, că, dacă aş interveni în treburile ale Parlamentului, a doua zi ar spune de dictatorul de la Cotroceni, care s-a băgat în proceduri parlamentare", a mai spus Băsescu.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, i-a acuzat, marţi, în plen, pe deputaţii PSD că au cerut PDL 127 de miliarde de lei pentru a vota Legea pensiilor, iar democrat-liberalii nu au acceptat acest "şantaj ordinar".


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe